Nume
Parola
Vizualizări: 1641
Autorităţile din Gagauz-Yeri, în colaborare cu IDIS „Viitorul”, vor prezenta Strategia de dezvoltare economică a regiunii
Comrat, 5 Martie 2009 — Autorităţile din Gagauz-Yeri vor prezenta public Strategia de dezvoltare economică a regiunii, la 10 martie 2009, donatorilor şi potenţialilor investitori. Strategia reprezintă produsul final a mai bine de un an de eforturi ale experţilor independenţi, locali şi internaţionali, care au analizat potenţialul economic al Unităţii Teritorial-Autonome Găgăuzia (UTAG). Documentul a fost elaborat în cadrul programului „Dezvoltarea economiilor locale prin acţiune şi alianţă (DELTA) Găgăuzia”, iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”. Strategia de dezvoltare economică a UTAG va fi lansată marţi, la 10 martie 2009, în cadrul unei ceremonii oficiale, în formatul unui Forum al donatorilor cu genericul „Spre democraţie şi prosperitate: Cum va arăta regiunea Găgăuzia peste 10 ani?”. Evenimentul se va produce în Comrat, cu începere de la ora 11.00, în sala de conferinţe a Restaurantului „Atlantida”, situat pe str. Lenin 233. IDIS „Viitorul” va organiza transport pentru deplasarea jurnaliştilor. Limba de lucru a Forumului va fi engleza. Traducerea simultană va fi asigurată. La Forumul donatorilor şi-au dat acordul să participe reprezentanţii misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale rezidente în Republica Moldova. De asemenea, viceministrul Ministerului Administraţiei Publice Locale Radu Căruţă va vorbi invitaţilor despre mecanismele de dezvoltare regională. Printre vorbitori, mai amintim: başcanul UTAG Mihail Formuzal, preşedintele Adunării populare a regiunii Ana Harlamenko, precum şi vicedirectorul LGI/OSI Scott Abrams. Guvernarea locală din UTAG, în parteneriat cu Oficiul Dezvoltării Economice Locale (DEL), şi-a asumat responsabilitatea de a implementa strategia DEL. Astfel, la 26 februarie 2009 executivul din UTAG a adoptat oficial Strategia de dezvoltare economică a regiunii. Urmează ca şi Adunarea Populară a UTAG, la rândul ei, să accepte documentul. Accentuăm că metodologia DELTA a fost utilizată anterior cu succes într-o serie de ţări în tranziţie din Balcanii de Vest, dovedindu-se a fi inovatoare, flexibilă în provocarea de schimbări durabile de creştere economică şi socială în Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org