Vizualizări: 1083
Reprezentantul Special al OSCE susţine negocierile în problema transnistreană şi măsurile de consolidare a încrederii
CHIŞINĂU, 27 Februarie 2009 — Reprezentantul special al Preşedintelui în Exerciţiu al OSCE în domeniul conflictelor prelungite, Ambasadorul Charalampos Christopoulos şi-a exprimat astăzi susţinerea pentru procesul de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul 5+2 şi activitatea grupurilor comune de experţi în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii.
„Producerea unui nou impuls în procesul de reglementare transnistreană reprezintă una din priorităţile Preşedinţiei elene a OSCE”, a declarat Christopoulos pentru jurnaliştii din Chişinău.
Reprezentantul special a petrecut patru zile în Moldova cu scopul de a căuta căi şi oportunităţi de reluare a procesului de reglementare în formatul 5+2 şi de a susţine activitatea grupurilor comune de experţi în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii. Grupurile de lucru se străduiesc să consolideze încrederea între părţi şi să îmbunătăţească viaţa oamenilor de rând de pe ambele maluri ale râului Nistru.
În Chişinău, Christopoulos a avut întrevederi cu Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Valeriu Ostalep; Ministrul interimar al Reintegrării, Ion Stavilă; Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, Grigore Petrenco; Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Eugen Ştirbu şi cu reprezentanţii partidelor politice şi ai societăţii civile.
În Tiraspol, Ambasadorul a avut întrevederi cu liderul transnistrean Igor Smirnov şi negociatorul principal Vladimir Yastrebchak.
Christopoulos a calificat aceste întrevederi drept „interesante şi constructive”.
„Împreună cu Misiunea OSCE în Moldova aici pe teren, Preşedinţia elenă va colabora cu ambele părţi în vederea atingerii unei reglementări reale. Această reglementare trebuie negociată în mod liber şi paşnic; ea trebuie să confirme suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi de asemenea să câştige susţinerea transnistrenilor, garantându-le o autonomie reală, respectată în modul cuvenit, şi cu drepturi reale” a menţionat dumnealui.
Christopoulos a remarcat că Preşedinţia elenă a OSCE urmăreşte îndeaproape modul de desfăşurare a alegerilor parlamentare 2009 din Moldova.
„Desfăşurarea unor alegeri corecte, echitabile şi democratice reprezintă un lucru important pentru viitoarele relaţii ale Republicii Moldova cu Europa – dorim să ajutăm Republica Moldova să treacă acest test cu note maxime”, a menţionat dumnealui.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33