Nume
Parola
Vizualizări: 4428
Parteneri din nordul Moldovei, Cehia, Polonia, Letonia și România s-au reunit în cadrul unui forum de afaceri, la Bălți. Șefa ADR Nord: „Regiunea de Dezvoltare Nord are un potențial economic diversificat”
Bălți, 20 Octombrie 2020 — „Mulțumim partenerilor noștri de dezvoltare din Cehia, Polonia, Letonia, România, Germania și din alte țări partenere pentru susținerea acordată în cadrul activităților de dezvoltare a regiunilor Republicii Moldova. Mizăm pe astfel de parteneriate strategice în domeniul dezvoltării regionale, prin realizarea proiectelor comune la nivel de administrații publice locale, organizații neguvernamentale și antreprenori”, a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, la Forumul de afaceri cu genericul „Doing Business in North Moldova”, care a avut loc marți, 20 octombrie 2020, la Bălți, în contextul celei de-a VI-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.

Ministrul Ion Perju a mai specificat în discursul său online că ministerul pe care îl reprezintă, prin activitățile sale, contribuie la promovarea unei dezvoltări socio-economice echilibrate a regiunilor, iar fondurile naționale sunt limitate, motiv pentru care este necesară sporirea investițiilor străine directe. „Suntem interesați ca cetățenii noștri să aibă locuri de muncă bine plătite, iar evenimentele precum acest forum de afaceri sunt un bun prilej de a stabili noi contacte reciproc avantajoase", a menționat oficialul.

Evenimentul economic a reunit circa 110 de participanți din nordul Republicii Moldova, precum și din mai multe regiuni de dezvoltare din Cehia, Polonia, Letonia și România. La forum au participat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai instituțiilor și organizațiilor naționale și internaționale, autorități publice locale, exponenți ai întreprinderilor, asociațiilor de business și infrastructurilor de afaceri, ai sectorului asociativ și jurnaliști. Având în vedere contextul sanitar generat de pandemia de COVID-19, peste 50 de invitați la eveniment au participat la forumul de afaceri în regim online.

Agenda forumului de afaceri s-a focusat pe expunerea perspectivelor de dezvoltare a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, promovarea colaborării între mediul public și privat prin implicarea antreprenorilor locali în dezvoltarea economică. Ulterior, parteneri de afaceri din nordul Republicii Moldova, Republica Cehă, Republica Polonă, Republica Letonia și România au avut posibilitatea să participe la o sesiune B2B.

La deschiderea forumului au ținut discursuri ambasadorul Republicii Cehe, E.S. Zdeněk Krejčí; ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, E.S. Bartłomiej Zdaniuk; ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, E.S. Uldis Mikuts; consulul general al României la Bălți, E.S. Petrișor Ionel Dumitrescu; directorul de țară People in Need Moldova, Silvia Bicenco; directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Maria Prisacari.

Ambasadorul Republicii Cehe, E.S. Zdeněk Krejčí, a spus că Cehia este interesată să-și intensifice în continuare relațiile de colaborare cu Republica Moldova, exprimându-şi încrederea că cele două țări pot obține rezultate importante în plan economic, inclusiv la nivel regional. Diplomatul ceh a relevat că parteneriatul moldo-ceh a oferit până în prezent rezultate remarcabile în nordul Moldovei. Este vorba de mai multe proiecte esențiale pentru dezvoltarea regională, prin intermediul cărora au fost elaborate un șir de publicații, a fost dezvoltat un program modern de planificare geospațială, a fost creat, în cadrul ADR Nord, un Centru de informare și consiliere în afaceri, a fost dezvoltat un website pentru atragerea investitorilor în regiune și este pe cale să fie finalizată implementarea proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea Nord a Moldovei", care a adus multiple benefici antreprenorilor mici și mijlocii din nordul Moldovei.

Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, E.S. Bartłomiej Zdaniuk, a trecut în revistă mai multe proiecte pe care Polonia le implementează în nordul Moldovei, printre care cele de revitalizare urbană, proiecte destinate businessului mic și proiecte de infrastructură. „Din cauza pandemiei, anul acesta e unul cu totul special. Sperăm să reluăm în curând posibilitatea organizării forumului de afaceri moldo-polonez, care urma să aibă loc în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, dar care a fost amânat din cauza pandemiei. Este foarte importantă această combinație între proiectele de dezvoltare și cele de business", a declarat, în intervenția sa online, E.S. Bartłomiej Zdaniuk. Potrivit diplomatului polonez, dezvoltarea economică presupune eforturi la diferite niveluri și, în primul rând, are în vedere munca întreprinderilor mici și mijlocii - piatra de temelie a dezvoltării.

La rândul său, ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, E.S. Uldis Mikuts, a menționat că Letonia are deja o bogată experiență de colaborare cu regiunile Moldovei în domeniul dezvoltării regionale. În acest sens, diplomatul leton a amintit de colaborarea dintre Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia și ADR Nord, cooperare ce a rezultat cu numeroase legături de colaborare stabilite între administrații publice locale și organizații neguvernamentale din cele două țări. Totodată, E.S. Uldis Mikuts a menționat că Letonia oferă țării noastre suport în vederea diminuării urmărilor generate de pandemia de COVID-19, în cadrul unui nou proiect aflat în proces de implementare.

„România se menține, în continuare, ca prim partener comercial al Republicii Moldova, schimburile comerciale depășind, în anul 2019, circa două miliarde de dolari SUA, iar în primele șase luni ale anului 2020 a trecut de 890 de milioane de dolari. Ne bucurăm că împreună promovăm schimburile comerciale între țările noastre, înscrise pe un trend ascendent, în beneficiul cetățenilor", a declarat, în intervenția sa online, consulul general al României la Bălți, E.S. Petrișor Ionel Dumitrescu.

„În cadrul proiectului «Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea Nord a Moldovei», pe care îl implementăm de trei ani în parteneriat cu ADR Nord și A.O «Pro Cooperare Regională», am reușit să susținem circa 300 de antreprenori mici și mijlocii din nordul Moldovei, am oferit mentorate de calitate, care au îmbogățit cunoștințele antreprenorilor din regiunea dumneavoastră, am organizat un șir de evenimente, am facilitat participarea la târguri de afaceri în diferite țări, am oferit granturi în sumă totală de circa 250 de mii de euro. Ne mândrim de succesele și de rezultatele acestui proiect, care a fost susținut financiar de Agenția Cehă pentru Dezvoltare", a relevat directorul de țară People in Need Moldova, Silvia Bicenco.

În cadrul evenimentului, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a relatat despre avantajele competitive și perspectivele de dezvoltare ale Regiunii de Dezvoltare Nord, precum și despre rolul ADR Nord în calitate de instituție regională care implementează politici de dezvoltare regională în nordul țării. „Pe lângă implementarea proiectelor de dezvoltare regională, ADR Nord desfășoară multiple activități ce au menirea să impulsioneze dezvoltarea mediului de afaceri în regiune. Forumul de afaceri de astăzi încheie evenimentele pe care le-am organizat în contextul al celei de-a VI-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Avem deplina încredere că ADR Nord va reuși să stimuleze dezvoltarea socio-economică a regiunii și să faciliteze crearea unor noi conexiuni de cooperare pentru dezvoltare", a specificat șefa ADR Nord.

„Considerăm că obiectivul Forumului de afaceri «Doing Business in North Moldova», pe care l-am organizat într-un format neobișnuit, a fost îndeplinit. Sunt sigură că proiectele ce vor urma datorită consolidării parteneriatelor tradiționale vor avea succes. Ne exprimăm încrederea că, în curând, ne vom revedea cu partenerii noștri în cadrul unor noi proiecte concrete, economice sau instituționale", a concluzionat șefa ADR Nord, Maria Prisacari.

Regiunea de Dezvoltare Nord se caracterizează printr-un climat investițional favorabil și atractiv cu infrastructură de afaceri dezvoltată, care include: zone economice libere, parcuri industriale, incubatoare de afaceri, HUB-uri de afaceri, ce asigură toată infrastructura necesară activității antreprenoriale. Organizatorii Forumului de afaceri și-au propus să ofere o platformă de promovare a potențialului economic și atragere a investițiilor în nordul Moldovei și, totodată, să faciliteze comunicarea și dezvoltarea relațiilor dintre oamenii de afaceri atât din țară, cât și de peste hotare, mediul public și diplomatic, precum și alte organizații/instituții ce oferă suport în afaceri.

Forumuri economice similare ADR Nord a organizat în septembrie 2019, la Edineț și Bălți, în septembrie 2016, în octombrie 2015 și în martie 2012. La Forumul economic interregional moldo-român din 2012 au participat aproximativ 200 de oameni de afaceri și autorități centrale și locale, în mare parte din Regiunea Vest a României.

Forumul de afaceri „Doing Business in North Moldova" a fost organizat de ADR Nord, sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, și Organizația neguvernamentală People in Need Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia, GIZ Moldova, Camera de Comerț și Industrie a RM, Agenția de Investiții a RM, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (România), A.O. „Forumul Rural din Letonia" și A.O. „Pro Cooperare Regională".

Acest forum de afaceri a fost sprijinit financiar prin intermediul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei", finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională", precum și cu susținerea financiară a proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice", implementat de GIZ Moldova.

www.adrnord.md