Nume
Parola
Vizualizări: 2306
Directorul general al Fundației SKAT, Jürg Christen, s-a informat despre progresul unui proiect realizat de ADR Nord și ApaSan
Bălți, 12 Septembrie 2017 — Directorul general al Fundaţiei SKAT, Jürg Christen, împreună cu reprezentanți ai proiectului Elveţiei de Apă şi Saniţie în Moldova (ApaSan) au efectuat marți, 12 septembrie, o vizită la ADR Nord pentru a se informa despre progresul implementării proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, lansat acum o lună în satul Băhrinești, raionul Florești. Menționăm că proiectul ApaSan este implementat de Filiala din Republica Moldova a Fundației SKAT.

În cadrul întrevederii cu directorul general al Fundaţiei SKAT și reprezentanții ApaSan, directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, a trecut în revistă cele mai importante realizări în cadrul proiectului, precum și acțiunilor ce vor urma. „Suntem bucuroși să conlucrăm cu Dvs. Datorită cofinanțării oferită prin intermediul ApaSan, proiectul pe care împreună îl implementăm a devenit unul cu un puternic impact regional”, a menționat directorul interimar al ADR Nord, apreciind pozitiv colaborarea cu ApaSan și autoritățile locale.

La rândul său, directorul general al Fundației SKAT, Jürg Christen, și-a exprimat speranța că ADR Nord și ApaSan își vor continua buna colaborare și că primul proiect realizat în comun va avea acel impact pe care și-l doresc toate părțile implicate în realizarea lui. „Vizita la ADR Nord m-a ajutat să înțeleg mecanismul de implementare a proiectului mult mai bine. Ulterior, voi informa donatorii despre progresele pe care le avem în această colaborare”, a menționat directorul general al Fundației SKAT.

Valoarea totală a proiectului este de 65,66 de milioane de lei, din care 29,90 de milioane de lei solicitați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Totodată, 29,9 de milioane de lei reprezintă o investiție oferită prin intermediul ApaSan, iar 5,86 milioane de lei – contribuția populației beneficiare. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat, în cadrul ședinței din 27 martie 2017, alocarea, din FNDR, a 6 milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului curent.

Proiectului Elveţiei de Apă şi Saniţie în Moldova (ApaSan), implementat de Filiala din Republica Moldova a Fundației SKAT, este finanțat de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și cofinanţat de Agenţia Austriacă de Dezvoltare (ADA). La sfârșitul lunii aprilie a.c., ADR Nord și Filiala din Republica Moldova a Fundației SKAT au semnat în cadrul proiectului un contract de cooperare.

www.adrnord.md