Vizualizări: 2541
Expoziţie de fotografii, scrisori şi alte materiale jurnalistice care au fost realizate de către reporterii „Ziarului de Gardă” în cadrul unui proiect media de combatere a corupţiei
Chişinău, 18 Decembrie 2008 — La 19 decembrie, la ora 15.00 la Centrul expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău „Ziarul de Gardă” va inaugura o expoziţie de fotografii, scrisori şi alte materiale jurnalistice care au fost realizate de către reporterii noştri în cadrul unui proiect media de combatere a corupţiei, susţinut de Academia pentru Dezvoltare Educaţională.
În cadrul acestui proiect, Ziarul de Gardă a desfăşurat 18 întruniri cu cititorii în 18 raioane, şi 18 întruniri cu cititorii în Chişinău. În cadrul acestor întruniri oamenii au fost încurajaţi să relateze despre cazurile de corupţie pe care le cunosc şi despre relaţia cu autorităţile publice.
Începând cu luna martie, reporterii Ziarului de Gardă au parcurs peste 8000 de kilometri pe teritoriul R. Moldova, comunicând cu ţărani, profesori, medici, vânzători, şomeri, elevi sau pensionari despre mită, despre problemele sociale din localitate, despre posibilităţile de combatere a corupţiei.
În aceeaşi perioadă, 3 grupuri de reporteri tineri au participat la lucrările unui laborator de investigaţii jurnalistice inaugurat în cadrul redacţiei, fiecare dintre ei elaborând şi publicând câteva anchete reportericeşti pe teme de corupţie în ziar.
În paralel, redacţia a lansat o campanie de sensibilizare a autorităţilor publice în procesul de comunicare cu presa şi în special cu jurnaliştii care scriu pe teme de corupţie. Guvernul, ministerele şi autorităţile publice locale din R.Moldova au primit sute de scrisori de la reporterii de investigaţie în care se solicita un acces mai liber la informaţia de interes public.
Expoziţia conţine imagini şi alte documente acumulate în baza celor 36 de întruniri cu cititorii şi în timpul realizării anchetelor reportericeşti.
În cadrul inaugurării expoziţiei va avea loc şi ceremonia de premiere din cadrul TOPULUI ANTICORUPŢIE 2008, desfăşurată de Ziarul de Gardă al patrulea an consecutiv. Printre premianţi sunt jurişti, medici, funcţionari publici, fermieri, oameni politici şi cetăţeni activi care au semnalat cele mai multe cazuri de corupţie la redacţie.
Această activitate este organizată de Ziarul de Gardă, în cadrul Programului Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova (CCMSCM), implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu suportul tehnic al Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). Programul este finanţat de Corporaţia Provocările Mileniului (MCC) şi administrat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în cadrul Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) pentru Republica Moldova.
Ziarul de Garda
www.garda.com.md
373-22-23-44-38
str.Puskin, 22
Chisinau
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33