Vizualizări: 8337
Miniştri şi delegaţi din 29 de ţări se reunesc la Chişinău pentru a discuta Planurile Naţionale de Adaptare ce îşi propun să diminueze impactul schimbărilor climatice
Chisinau, 28 Iunie 2016 — Un număr total de 60 delegați participă la o reuniune regională în subiectul alinierii planurilor naționale de adaptare la schimbările climatice. În cadrul reuniunii organizate la Chișinău, în perioada 28 - 30 iunie 2016, delegații, inclusiv oficiali din cadrul Ministerelor de Finanțe, Planificare și Mediu din 29 de țări , precum și reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și ai Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), vor identifica nevoile pe termen mediu și lung de adaptare la schimbările climatice și vor operaționaliza strategiile în domeniu.
„Problema schimbărilor climatice și necesității de adaptare către noile condiții de climă demult a depășit hotarul unor discuții cu statut academic. Astăzi noi deja suntem martorii acestor schimbări și cei care avem obligațiunea de a interveni pentru a minimiza impactul acestora în prezent și pentru viitor asupra aspectelor economice sociale și de mediu. Schimbările climatice tot mai des sunt recunoscute ca un factor determinant în evoluția fenomenelor climaterice extremale la nivel global regional și național. În ultimele decenii pierderile economice ale Republicii Moldova cauzate de calamităţile naturale au constituit în medie circa 61 milioane dolari SUA anual, acestea având un impact major asupra întregului teritoriu al țării”, a declarat Victor Morgoci, Viceministru al Mediului, R. Moldova.
Atelierul de lucru este organizat de Programul global de sprijin PNUD-UNEP al Planului Național de Adaptare (PGS-PNA), în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova, Biroul regional al PNUD pentru Europa și CSI și proiectul de sprijin al PNA Moldova. Trainingul aduce beneficii şi datorită colaborării unor parteneri importanţi, printre care Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), Programul ONU pentru Așezări Umane UN Habitat, Convenția-cadru ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), Fondul Global de Mediu (GEF) și Fondul verde pentru climă (GCF).
„Acordul de la Paris, semnat de aproape 200 de ţări anul trecut, demonstrează solidaritatea şi cooperarea internaţională în jurul uneia din cele mai complexe probleme cu care s-a confruntat vreodată omenirea. Un nou obiectiv despre adaptarea la schimbările climatice este definit în art. 7 al Acordului de la Paris ca ajutând la “întărirea capacităţilor de adaptare, a rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţii la schimbările climatice, contribuind la dezvoltarea durabilă”. Acest obiectiv este armonizat cu obiectivul de dezvoltare durabilă 13 al Agendei 2030 care cheamă naţiunile la eforturi concertate de acţiune asupra climei ”, a declarat Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova.
Atelierul de lucru, cu o durată de trei zile, va avea la bază o abordare participativ-interactivă şi este organizat cu participarea facilitatorilor care vor dirija şedinţele în subiecte ce vizează elaborarea Planurilor Naționale de Adaptare, integrarea sectorială și trans-sectorială în abordarea riscurilor climatice, integrarea în planificare și bugetare, mobilizarea resurselor financiare în combaterea schimbărilor climatice. Participanţii sunt implicaţi în şedinţe practice ale grupului de lucru pentru a promova o instruire practică, bazată pe aptitudini. Vor avea loc, de asemenea, întâlniri bilaterale între țări, delegații având ocazia să împărtășească experiențele naționale.
„Schimbările climatice sunt una dintre provocările cu care se confruntă şi R. Moldova. Acesta este motivul pentru care schimbările climatice reprezintă unul din domeniile cheie de cooperare cu R. Moldova, fiind un domeniu cheie în Strategia de cooperare cu Guvernul R. Moldova pentru următorii 5 ani care a fost prezentată recent autorităţilor naţionale şi partenerilor de dezvoltare”, a declarat Constantin Mihăilescu, reprezentant al Agenţiei Austriece de Dezvoltare.
Procesul de elaborare a PNA urmărește să identifice pentru Guvern necesitățile pe termen mediu și pe termen lung în materie de adaptare la schimbările climatice și să le integreze în procesele şi strategiile naționale de planificare a dezvoltării. Acest atelier de lucru face parte dintr-o serie de ateliere organizate la nivel mondial în comun de PNA PNUD/UNEP, împreună cu alți parteneri ONU și organizații partenere, cu sprijinul Fondului special pentru schimbările climatice (SCCF) al Fondului Global de Mediu (GEF).
PGS-PNA sprijină țările în identificarea necesităţilor logistice, instituționale și financiare pentru a integra adaptarea la schimbările climatice în planificarea naţională şi bugetarea curentă pe termen mediu și pe termen lung. În prezent, 19 țări la nivel mondial au solicitat sprijin din partea PGS-PNA pentru procesul de elaborare a PNA. PGS-PNA oferă sprijin specific la nivel de țară, în baza inițiativelor de adaptare curente şi complementare, lucrând cu agențiile partenere și în asociere cu guvernele naționale.
Pentru imagini foto şi video, accesaţi:
https://undp-adaptation.exposure.co/smart-farming-technology
https://undp-adaptation.exposure.co/through-rain-or-shine
https://undp-adaptation.exposure.co/improving-meteorological-services-in-moldova
Informaţie de contact: Esther Lake, Specialist în managementul cunoaşterii, PNUD-GEF / UNEP PGS-PNA – esther.lake@undp.org
***
Opinie: PNUD stabileşte parteneriate cu cetăţenii de la toate nivelurile societății pentru a contribui la construirea unor națiuni care pot face faţă crizelor, care pot dirija și susține creșterea pentru îmbunătățirea calităţii vieții pentru toată lumea. În 177 de țări și teritorii, oferim pe teren o perspectivă globală și o perspectivă locală pentru a ajuta la abilitarea vieții oamenilor și pentru a construi națiuni puternice. www.undp.org.
Contactaţi-ne: UNDP on Twitter | on Facebook | on Linkedin | on Google+ | Media Contacts |
Mai multe resurse: Our work | UNDP News | Speakers Corner | Get Involved |

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33