Nume
Parola
Vizualizări: 7859
Întreprinderile mici și mijlocii vor aplica strategii inovaționale de marketing
12 Noiembrie 2015 — 45 reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii învață, pe parcursul a două zile, 11 și 12 noiembrie, cum să aplice strategii inovaționale de marketing. Trainingul este organizat în cadrul proiectului ‘Antreprenoriat Inovațional pentru Dezvoltare Locală Durabilă’, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova în parteneriat cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Activitatea se înscrie în prevederile Strategiei Inovaționale a Republicii Moldova pentru 2013 – 2020 “Inovații pentru competitivitate”.

Evenimentul, unic pentru Moldova, oferă posibilitatea participanţilor să învețe din prima sursă de la expertul internațional în domeniu, mentorul Vitaly Golomb, rezident al Silicon Valley.

Astfel, se învață atât teoria, cât și practica procesului de vânzări, promovarea prin intermediul motoarelor de căutare și rețelelor de socializare, designul produselor și serviciilor, instrumentele online de marketing etc.

Potrivit lui Radu Cheltuiala, trainingul a fost “foarte interesant și practic. Compania noastră își îmbunătățește strategia de marketing și formatorul ne-a oferit instrumente practice și idei cum să realizăm acest lucru. Mai mult, am aflat și câteva aspecte noi care merită a fi luate în considerare, cum sunt spre exemplu instrumentele social media, studii de caz din alte țări etc.”

Proiectul „Antreprenoriat inovațional pentru dezvoltare locală durabilă” are drept scop dezvoltarea, adaptarea și punerea în aplicare a noilor tehnologii și metode de dezvoltare a carierei profesionale, identificarea locurilor de muncă și promovarea spiritului antreprenorial în Republica Moldova.
Informaţie de contact

Pentru informații suplimentare, contactați:

Dumitru Vasilescu, Manager de Proiect, tel.: (373 22) 839 911, dumitru.vasilescu@undp.org.