Nume
Parola
Vizualizări: 3886
eguile de origine, certificatele fitosanitare și procedurile vamale la export în UE, discutate în cadrul meselor rotunde organizate de CCI și EBA
Chisinau, 1 Octombrie 2014 — Dificultățile cu care se confruntă agenții economici la exportul pe piața Uniunii Europene odată cu intrarea în vigoare a Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător cu UE (DCFTA) au fost discutate în cadrul a trei mese rotunde regionale la Bălți, Cahul și Orhei, organizate săptămâna aceasta de Camera de Comerț și Industrie și Asociația Businessului European.
La evenimente au participat circa 80 de companii producătoare de legume și fructe, care au dialogat cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Securitate Alimentară (ANSA) și ai Serviciului Vamal privind procedurile, inclusiv barierele tarifare și netarifare, la exportul în UE. După ce vor fi sistematizate, problemele semnalate de agenții economici vor fi examinate în cadrul Comitetelor sectoriale ale Camerei de Comerț și Industrie și EBA Moldova, care vor formula autorităților publice responsabile propuneri de îmbunătățire a legislației și cadrului normativ.
În cadrul meselor rotunde, specialiștii Agenției Naționale pentru Securitate Alimentară au prezentat specificul activității ANSA, condițiile de eliberare a certificatelor fitosanitare și serviciile de consultanță gratuită oferite, etc. Reprezentanții Serviciului vamal au oferit informații privind regulile de origine și procedurile de eliberare a certificatelor de origine, precum și despre procedura de declarare pe propria răspundere privind originea mărfurilor, înregistrarea agenților economici în calitate de exportatori autorizați, etc. Totodată, reprezentanții băncilor comerciale au prezentat instrumentele financiare accesibile pentru finanțarea exporturilor.
Agenții economici au primit informații privind beneficiile înregistrării în calitate de exportator autorizat, obținând astfel dreptul de a emite certificate de origine pe propria răspundere, printr-un înscris în factura fiscală. În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul declarațiilor vamale electronice și problemele tehnice cu care se confruntă agenții economici în administrarea vamală.
De asemenea au fost discutate și regulile de export pe piața SUA și certificatele necesare în acest sens, fiind menționat că regulile de obținere a certificatelor sunt similare cu cele europene.
În cadrul următoarei runde de seminare vor fi dezbătute subiecte ca „Tehnici de negocieri", „Aspecte de vânzări pe piața UE", „Rețele de distribuție", „Rigori și aspecte de contractare internațională." Seminarele se vor desfășura în perioada 1-8 octombrie, în următoarele localități: 1 octombrie – Orhei; 2 octombrie - Edineț; 3 octombrie Bălți; 4 octombrie - Chișinău; 6 octombrie – Soroca; 7 octombrie - Hâncești, 8 octombrie - Cahul.
Mesele rotunde au ca obiectiv consolidarea capacităților întreprinderilor autohtone de a exporta pe piața europeană și au fost organizate în cadrul proiectului „DCFTA - Informarea și consolidarea capacităților agenților economici", implementat de CCI și EBA. Proiectul este finanțat de Guvernul Suediei și implementat prin intermediul Corporației Financiare Internaționale.

###

Pentru informații suplimentare:
project@chamber.md, 022 22 33 10 Dorin Rojnevschi (Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova)
ion.cebanu@eba.md, 079 159 199 Ion Cebanu (Asociația Businessului European (EBA Moldova)