Nume
Parola
Vizualizări: 3637
Producători autohtoni de îmbrăcăminte și încălțăminte își vor promova mărfurile pe piața UE
Chisinau, 24 Iunie 2014 — Agenți economici de pe ambele maluri ale Nistrului, care își desfășoară activitatea în industria ușoară, vor avea posibilitatea să își promoveze mărfurile la două din cele mai mari expoziții internaționale specializate, ”ZoomByFatex” și ”BTS”, ce vor avea loc în septembrie curent, în Franța și, respectiv, Polonia. În context, pe 24 iunie 2014, Camera de Comerț și Industrie a organizat un seminar practic pentru cele 20 de companii participante, cu scopul de a-i ajuta pe întreprinzători să-și prezinte ofertele cât mai eficient și să își găsească parteneri de afaceri.
În deschiderea seminarului, președintele CCI, Gheorghe Cucu, a menționat că, participarea cu stand colectiv la Expoziţia internaţională de încălţăminte şi articole din piele ”BTS” și la Expoziţia internaţională specializată în industria ușoară - ”ZoomByFatex” va fi organizată cu asistența financiară a Programului UE-PNUD ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”.
Sursa citată a mai accentuat necesitatea companiilor autohtone de a se promova pe noi piețe de desfacere, a prelua noi practici și tehnologii. ”Pentru ca mărfurile pe care pe produceți să fie apreciate de către consumatorii de peste hotare, este necesar să fiți bine pregătiți, să veniți cu oferte competitive, pe care să le expuneți corespunzător. Succesul afacerii depinde de fiecare dintre dvs, de aceea vă îndemn să fiți activi și să apelați la colaboratorii CCI pentru a vă oferi consultanța necesară”, a spus Gheorghe Cucu.
Prezentă la eveniment, Natalia Djandjgava, coordonator de proiect, a declarat că, Programul UE-PNUD ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii” îşi propune să sporească gradul de încredere între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru ca ei să colaboreze şi împreună să-şi ridice nivelul de trai. În acest sens, Uniunea Europeană şi PNUD sprijină financiar şi tehnic activităţile comune în cinci domenii-cheie: dezvoltarea afacerilor, a societăţii civile, renovarea infrastructurii sociale, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant.
”Prin derularea acestui proiect dorim să vă promovați pe noi piețe de desfacere, dar și să colaborați între dvs, să vă cunoașteți mai bine, să vă susțineți reciproc. Sper că vă veți întoarce de la expoziții cu rezultate frumoase”.
Victor Maican, director al SRL ”Maican-Com”, a afirmat că întreprinderea sa va lua parte pentru prima dată la Expoziția ”ZoomByFatex”, unde dorește să își găsească parteneri pentru business. ”Producem articole de tricotaj, pe care le propunem consumatorilor de pe piața internă. La momentul actual nu efectuăm exporturi, însă planificăm să ne dezvoltăm afacerea, deoarece avem capacități de producere”, a precizat întreprinzătorul.
Agenții economici prezenți la seminar au fost familiarizați cu programul deplasării, modalitățile de participare și promovare la expoziție, aspecte logistice ce țin de vămuire, export/import ș.a.
Expoziţia internaţională de încălţăminte şi articole din piele ”BTS” se va desfăşura în perioada 02-04 septembrie 2014, în or. Poznan, Polonia, iar Expoziţia internaţională specializată în industria ușoară ”ZoomByFatex” va avea loc în perioada 16-18 septembrie 2014, în or. Paris, Franța. La fiecare dintre cele două evenimente își vor expune mărfurile, la un stand colectiv, câte 10 întreprinderi din Republica Moldova, inclusiv din regiunea de Est a țării.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook