Nume
Parola
Vizualizări: 2945
A demarat Concursul “Marca comercială a anului 2013”
Chisinau, 4 Noiembrie 2013 — Conform deciziei Biroului Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie, a demarat Concursul “Marca comercială a anului 2013”. Începând cu 4 noiembrie curent, agenţii economici care deţin mărci comerciale înregistrate oficial şi doresc să participe la concurs, pot depune cererile la CCI, a informat astăzi, în cadrul şedinţei operative, Marina Petrov, director al Direcţiei Expoziții şi Târguri.
Concursul “Marca comercială a anului” este organizat de CCI împreună cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, cu scopul de a spori competitivitatea mărcilor autohtone şi a contribui la sporirea profesionalismului echipelor de marketing.
„Distincţiile concursului sunt atribuite mărcilor comerciale de succes, care sunt cunoscute nu doar la noi în ţară, ci şi peste hotare. Stabilirea învingătorilor se face conform standardelor marketingului modern şi pe baza cercetărilor de marketing. Estimarea se axează pe strategia utilizată de companie, dar şi pe notorietatea mărcii în rândul consumatorilor, aprecierea şi preferinţe acestora”, a precizat sursa citată.
Pe lângă nominalizările tradiţionale – „Debutul anului”, „Reputaţie şi încredere”, „Export” –, ediţia din 2013 include o nominalizare nouă: „Brand regional”. La ea pot participa mărcile comerciale autohtone, titularii cărora îşi desfăşoară activitatea într-o anumită regiune a ţării şi întreprind acţiuni de promovare doar pe acest teritoriu.
Cea mai importantă distincţie a Concursului este „Mercuriul de Aur”, urmat de medalii de aur, argint şi bronz. „Marca comercială a anului” este unicul concurs din Moldova ce are împuternicire legală de a oferi învingătorilor dreptul de a utiliza simbolurile „Marca comercială a anului” în scopuri publicitare, pe mărfuri şi etichete.
Concursul „Marca comercială a anului” a fost iniţiat de CCI a Moldovei, în anul 2003.
Informaţii suplimentare: Direcţia Târguri şi Expoziţii a CCI a RM
tel/fax: 022 23-84-10, 022 21-07-25, 022 21-14-42
www.marca.chamber.md