Nume
Parola
Vizualizări: 2769
CCI și Liga Bancherilor din Moldova au semnat un Acord de colaborare
Chișinău, 1 August 2013 — Pe 1 august 2013, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Liga Bancherilor din Moldova au semnat un Acord de parteneriat, cu scopul de a dezvolta și consolida relațiile de colaborare dintre cele două organizații pe diverse domenii de activitate.
Președintele CCI, Gheorghe Cucu, a menționat că instituția camerală salută înființarea Ligii Bancherilor din Moldova (LBM). ”Sistemul bancar este o componentă foarte importantă a economiei oricărui stat. Totodată, businessul bancar este specific și, la rândul său, are nevoie de organizare, reprezentare și susținere. Noi suntem disponibili să continuăm colaborarea atât cu Asociația Băncilor din Moldova, cât și cu noua structură fondată de bancheri.
Dumitru Ursu, președinte al Ligii Bancherilor din Moldova, a apreciat înalt experiența și reputația pe care o are CCI a RM în vederea reprezentării intereselor agenților economici, îmbunătățirii mediului de afaceri, promovării comerțului extern și formării profesionale a cadrelor.
”Liga Bancherilor din Moldova este o asociație relativ nouă, fiind creată pe 15 aprilie 2013. Ea are 18 membri – bancheri din țară și de peste hotare (SUA, Olanda, România, Rusia, Ucraina). Fondatorii LBM sunt persoane fizice cu un stagiu nu mai mic de 15 ani în domeniul bancar. Scopul principal al LBM este de a impulsiona rolul sectorului bancar în economia națională și de a proteja și consolida în societate statutul de bancher.
Mai multe instituții bancare din Republica Moldova sunt membre ale Camerei de Comerț și Industrie. LBM și CCI au valori și obiective comune, activează în același mediu, de aceea trebuie să coopereze și să se susțină reciproc.
Ținând cont de experiența acumulată în cadrul Simpozionului internațional ”Creșterea economică și stabilitatea financiară”, organizat de LBM, CCI și Academia de Studii Economice din Moldova, la Chișinău, pe 27 iunie 2013, am convenit să ne consolidăm eforturile și să semnăm un Acord de colaborare”, a spus Dumitru Ursu.
În cadrul Acordului, părțile vor organiza împreună cursuri, sesiuni de instruire, conferințe, evenimente specializate pe subiecte financiar-bancare. De asemenea, vor colabora cu parteneri de peste hotare, vor realiza proiecte și schimburi de experiență, vor veni cu propuneri în vederea facilitării procesului de armonizare a cadrului legislativ și instituțional în domeniul financiar din Republica Moldova la cerințele Uniunii Europene.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook