Nume
Parola
Vizualizări: 4006
Invitaţie media | Forumul Naţional al Tinerilor, Chişinău, 25-26 iunie 2012
Chişinău, 22 Iunie 2012 — Fundaţia Est-Europeană organizează, la Chişinău, luni şi marţi, 25-26 iunie 2012, Forumul Naţional al Tinerilor din Republica Moldova.

120 de tineri din toate raioanele ţării se reunesc, la Chişinău, la Forumul Naţional pentru a prezenta problemele şi reuşitele lor şi pentru a discuta cu înalţi oficiali ai ţării politicile de tineret.

Deschiderea oficială a Forumului Naţional al Tinerilor: ora 9.30, luni, 25 iunie.

UNDE: Chișinău, Hotelul „Codru”, sala roz, intrarea din str. M.Cebotari, colţ cu str. 31 August

REPERE din AGENDA FORUMULUI:

• Luni, 25 iunie 2012, tinerii participanţi la Forum vor fi salutaţi de înalţi demnitari de stat şi partenerii iniţiativei de participare a tinerilor în Moldova. De asemenea, tinerii reuniţi la forum vor lucra în patru ateliere axate pe priorităţilor din Strategia Naţională cu privire la Tineret şi vor formula recomandări pentru factorii de decizie.
• Marţi, 26 iunie 2012, tinerii prezenţi la Forumul Naţional vor participa la audieri publice parlamentare, la Palatul Republicii, şi vor avea întâlniri cu miniştri şi alţi factori de decizie din ţară.

CONTEXT:
Forumul Naţional al Tinerilor este organizat în cadrul proiectului „Participarea Tinerilor în Moldova” şi a fost precedat de Forumul Tinerilor din regiunea transnistreană a ţării (26 martie 2012, Chișinău), Forumul Tinerilor din regiunea Centru (5 aprilie 2012, Chişinău), Forumul Tinerilor din regiunea Nord (12 aprilie 2012, Bălți) şi Forumul Tinerilor din regiunea Sud (26 aprilie 2012, Cahul).

Forumul Naţional al Tinerilor este realizat de Fundaţia Est-Europeană (FEE) din resursele acordate de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Contacte:
Sandu COICA, Coordonator de programe, Fundaţia Est-Europeană
tel. (+373-22) 235-343; 548-102 ext.117
Mob.: +373 69261837
e-mail: ACoica@eurasia.md
web: www.eef.md