Vizualizări: 2141
Businessmeni și oficiali din țări membre CEFTA, UE și CSI se vor întruni la Chișinău, în cadrul Forumului Investiţional Internaţional “Moldova – CEFTA – UE: Dialog, Comerţ, Investiţii”
Chisinau, 25 Mai 2012 — În perioada 29-30 mai 2012, la Chișinău, se va desfășura Forumul Investiţional Internaţional “Moldova – CEFTA – UE: Dialog, Comerţ, Investiţii”, la care vor participa oficiali de diferite ranguri, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice și ai mediului de afaceri din Croația, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Rusia, Ucraina ș.a. Un eveniment de asemenea amploare va avea loc în premieră, fiind organizat de Camera de Comerţ şi Industrie în parteneriat cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova, cu suportul proiectului ”DIHK-CEFTA”.
Potrivit directorului Departamentului Economie al CCI a Moldovei, Sergiu Harea, scopul reuniunii este dinamizarea comerţului cu mărfuri şi servicii şi stimularea investiţiilor în regiunea CEFTA, în general şi, în Republica Moldova, în particular. Principalele obiective ale Forumului urmăresc încurajarea iniţiativelor şi programelor ce ar contribui la promovarea regiunii CEFTA şi a Republicii Moldova ca destinaţie investiţională atractivă; promovarea proiectelor investiţionale de perspectivă şi crearea parteneriatelor de afaceri trainice între comunităţile de afaceri din Republica Moldova, CEFTA, UE şi CSI; înlăturarea barierelor tarifare şi netarifare în relaţiile comerciale dintre ţările CEFTA şi Uniunea Europeană.
Participanții la Forum vor fi familiarizați cu oportunităţile din sectoarele strategice ale economiei naționale – agroalimentar, construcţii, eficienţă energetică etc, vor fi abordate modalitățile şi perspectivele realizării unor proiecte investiţionale în domenii concrete.
În a doua parte a manifestării vor avea loc sesiuni de întrevederi bilaterale de afaceri, unde reprezentanţii comunităţilor de business din ţările participante vor avea ocazia să discute posibilităţile de colaborare cu întreprinderi din Republica Moldova.
De asemenea, pentru delegaţiile din străinătate, vor fi organizate vizite la Parcul Industrial ”TRACOM” şi la Zona Economică Liberă din Bălţi.
Menționăm că, domeniile de care sunt interesați businessmenii străini sunt: construcții, energie regenerabilă, consultanță, industria mecanică, maşini agricole, industria automobilistică, investiţii, management, marketing.
Proiectul ”Asociaţia germană a Camerelor de Industrie şi Comerţ și CCI din CEFTA” (DIHK – CEFTA) a fost lansat în mai 2010, parteneri ai acestuia fiind Camere de Comerț din Germania, Turcia, Grecia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Croația, Albania, Macedonia, Bosnia și Herțegovina.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33