Nume
Parola
Vizualizări: 1960
La Ceadâr-Lunga se desfășoară târgul expozițional ”Mărțișor 2012”
Gagauzia, 16 Martie 2012 — În perioada 15 - 17 martie 2012, la Ceadâr-Lunga, cca 20 de agenți economici participă la Târgul expozițional ”Mărțișor 2012”, organizat de filiala Găgăuzia a Camerei de Comerț și Industrie și autoritățile publice locale din Ceadâr-Lunga.

Potrivit directorului filialei Găgăuzia a CCI, Petru Pașalî, târgul este dedicat sărbătorilor de primăvară. ”La expoziție își prezintă mărfurile și serviciile companii din mun. Chișinău, Comrat, Râbnița, Vulcănești, Taraclia, Cimișlia. Vă așteptăm cu drag!”

În calitate de oaspeți de onoare, la inaugurarea Târgului ”Mărțișor 2012” au participat Adolf Gleu, expert al organizației germane Senior Experten Service, Atilla Caramollaoglu, coordonator în Moldova al organizației turce TICA, precum și Ludmila Gherbalî, director al Departamentului Economie al Comitetului Executiv al Găgăuziei.

Târgul expozițional ”Mărțișor 2012” are scopul de a promova și susține companiile autohtone, a crește competitivitatea acestora, oferind totodată populației posibilitatea de a se familiariza cu produsele și serviciile fabricate în Moldova.
www.chamber.md