Nume
Parola
Vizualizări: 2073
Vizită de studiu în Istanbul, Turcia, în domeniul textilelor
Chisinau, 17 August 2011 — În perioada 12-15 octombrie 2011, agenții economici ce activează în domeniul textilelor şi confecţiilor sunt invitați să participe la o vizită de studiu în Istanbul, Turcia.

Organizatori: Camera de Comerţ şi Industrie, Oficiul Consilierului Comercial al Ambasadei Turciei în Republica Moldova, Consiliul pentru Relaţii Economice Externe din Istanbul, cu susţinerea proiectului ”Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor”.

Programul include:
- vizitarea expoziţiei ”TexBridge 2011” şi participarea la întrevederile bilaterale de afaceri organizate în cadrul expoziţiei;
- organizarea vizitelor la Asociaţia Exportatorilor de Textile şi Îmbrăcăminte din Istanbul, Academia de Design, întreprinderi de profil din regiune pentru schimb de experienţă şi familiarizarea cu procesele de producţie şi noile tehnologii utilizate în domeniul producţiei de textile şi confecţii.

”TexBridge 2011” este un eveniment important pentru sectorul de textile şi articole de îmbrăcăminte. Aici vor fi prezentate o gamă largă de materiale textile, confecţii şi accesorii originale şi de calitate ale expozanţilor locali şi internaţionali, precum şi ultimele noutăţi şi evoluţii în materie de design vestimentar şi modă. La târgul de textile vor fi expuse ţesături, piei artificiale, materiale tricotate, fire şi fibre, articole şi accesorii ale unor producători redutabili din Turcia şi alte ţări din regiune.

La vizita de studiu în Istanbul sunt invitați: directorii, managerii de producţie, de cercetare şi dezvoltare ai întreprinderilor din domeniul textilelor şi producerii de confecţii.
Întreprinderile participante vor avea posibilitatea să iniţieze parteneriate şi chiar să semneze contracte de livrare cu potenţiali omologi din Turcia.

Informaţii suplimentare:
Secţia Relaţii Externe a CCI a RM
tel.: 221391, 238770,
e-mail: eic@chamber.md.
Responsabil: Rotaru Ludmila
www.chamber.md