Vizualizări: 3995
Academia Şcolilor din Europa Centrală şi-a desemnat câştigătorii pe durata ciclului aces 2010/2011
Chişinău, 6 Aprilie 2011 — Printre cei 10 câştigători se află şi două şcoli din România care au venit cu cele mai bune proiecte de soluţionare a conflictelor în şcoală şi societate.
Şcoala Tudor Vladimirescu din Târgovişte şi Grupul Şcolar Liviu Rebreanu din Bălan, jud. Harghita au câştigat « Premiul pentru cel mai bun proiect » în cadrul competiţiei aces la categoriile « bonus special » şi « angajament civic ».
Dezvoltat în parteneriat cu o şcoală din Bosnia Hertegovina, proiectul elevilor din Târgovişte (« Messengers of a peaceful way of living ») a urmărit creşterea nivelului de conştientizare faţă de problematici precum abandonul şcolar, consumul de droguri sau conflictele din şcoală, dezvoltarea unor abilităţi de a-i ajuta pe cei în nevoie, identificarea tipurilor de conflicte şi a unor modalităţi de soluţionare a acestora.
Administrarea conflictelor prin intermediul dezbaterilor alături de dezvoltarea spiritului civic şi de voluntariat s-au aflat în prim plan şi în cazul proiectului realizat de elevii Grupului Şcolar din Bălan, jud. Harghita în cooperare cu un grup de elevi din Ungaria.
“aces ne-a învăţat pe toţi ce înseamnă voluntariatul, toleranţa şi cooperarea. Munca în echipă a funcţionat extraordinar, iar rezultatele nu fac decât să reflecte acest lucru. Activităţile noastre au vizat integrarea grupurilor dezavantajate (romi, minorităţi copii din familii dezorganizate) şi înţelegerea stilului de viaţă al acestora. Doar integrându-i în proiecte de acest gen, putem să-i înţelegem mai bine şi să găsim soluţii pentru orice conflict sau situaţie" a declarat Erzsebet Iacob, profesor la Grupul Şcolar Liviu Rebreanu, Harghita.
Aproximativ 350 de elevi, profesori, reprezentanţi ai ministerului şi experţi în educaţie din 15 ţări diferite s-au reunit săptămâna trecută în capitala Cehiei la ceremonia de închidere a Academiei şcolilor din Europa Centrală ediţia 2010-2011. Invitaţi speciali au fost Erhard Busek, preşedinte al Consiliului Consultativ al Fundaţiei ERSTE şi fost Şef al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, şi Jindřich Fryč, Director General al Secţiei de Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului din Cehia.
Pe durata ciclului aces 2010/2011, 700 de profesori şi 5400 de elevi au dezvoltat 45 de proiecte având ca temă « Rezolvarea conflictelor în şcoală şi în societate ». Reprezentanţii proiectelor s-au reunit la Praga pentru a face schimb de experienţă şi a prezenta rezultatele proiectelor. La finalul ceremoniei aces, cinci proiecte dezvoltate în parteneriat au avut onoarea de a primi premiul pentru cel mai bun proiect. « Toate proiectele aces sunt unice într- un fel sau altul. Dar unele dintre ele au o abordare uimitoare, prin modul activ de a implica elevii în diferite faze şi procese de luare a deciziilor. Unele dintre ele folosesc metodologii inovative, iar unele nu se feresc să abordeze probleme controversate, să construiască poduri comunicaţionale sau să depăşească stereotipuri », au explicat Danica Lacová de la VČELÍ DOM şi Reinhard Eckert de la Interkulturelles Zentrum.
“Cea mai interesantă experienţă din Europa are loc atunci când interacţionezi cu alţi europeni, când călătoreşti şi ai ocazia să comunici cu fiecare. Cu cât începi să faci asta mai devreme, cu atât este mai bine. Prin aces, dăm multor tineri şansa de a intra în contact cu alţi tineri de vârsta lor din vecinătatea europeană pentru prima dată », a explicat Boris Marte, Membru al Consiliului de Conducere al Fundatiei ERSTE.
Reţeaua de şcoli aces a fost creată în 2006 de către Fundaţia ERSTE. Până în prezent, în cadrul aces au fost premiate 275 de şcoli din 15 ţări, în timp ce mai mult de 700 de şcoli s-au înscris cu propuneri de proiecte. Iniţiativa este coordonată de către organizaţiile non-profit Interkulturelles Zentrum şi VČELÍ DOM şi este sprijinită de către Ministerele Educaţiei din toate ţările participante. Obiectivul aces este acela de a aduce laolaltă profesori şi elevi din şcolile din Europa centrală şi de sud–est. Anual, un comitet de selecţie internaţional alege cele mai bune proiecte care sunt premiate cu o bursă. Şcolile premiate sunt sprijinite în implementarea proiectului şi sunt invitate la întâlnirile internaţionale ale reţelei, precum cea din Praga.
Persoana de contact (presă):
Fundaţia ERSTE, Departamentul Comunicare:
Andreea Gurau – Tel. +43 50100 619614, E-mail: andreea.gurau@erstestiftung.org
Graffiti PR (Romania): Mariana Oprea: Tel: 0730 202 354; E-mail: mariana.oprea@graffitipr.ro
Tudor Stefan, Coordonator PR in Moldova, tustefan@gmail.com, mob. 069143488
Fundaţia ERSTE:
În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste oesterreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii Austriacă. În prezent, Fundaţia ERSTE deţine 25,3% din capitalul social al Grupului Erste. Fundaţia investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Austria şi Europa Centrală şi de Sud- Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a 3 programe : Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.erstestiftung.org.
Interkulturelles Zentrum
Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Proiecte importante precum aces sau YouthNET promovează dialogul intercultural dintre ţările din Uniunea Europeană şi ţările din estul şi sud–estul Europei. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune”. În prezent 21 de persoane lucrează pentru IZ, fiind sprijinite de un comitet executiv şi un board de conducere onorific. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.iz.or.at
VČELÍ DOM
VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava, care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. VČELÍ DOM are ca scop dezvoltarea de strategii, crearea de platforme şi reţele şi sprijinirea, promovarea şi organizarea de proiecte pentru binele public în Slovacia şi în străinătate. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33