Nume
Parola
Vizualizări: 1612
La Chişinău va avea loc Reuniunea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi România
Chişinău, 17 Iunie 2010 — La 24 iunie 2010, la Chişinău, în sala de şedinţe a Palatului Republicii, str. Maria Cebotari 16, începând cu orele 14:00, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, în cooperare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizează Reuniunea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi România, desfăşurată în cadrul Săptămânii Investiţionale „Moldova Business Week 2010”.
La întrunire vor lua parte reprezentanţi ai CCI României, ai camerelor de comerţ, industrie şi agricultură judeţene, ai uniunilor patronale din România, agenţi economici. În cadrul manifestării vor fi organizate întrevederi individuale de afaceri, conform intereselor de colaborare bilaterală.

Din componenţa delegaţiei oamenilor de afaceri din România vor face parte circa 40 de întreprinzători ce activează în domeniile:
- agricultură şi industria alimentară
- industria metalurgică
- industria textilă şi a încălţămintei
- producerea aparatelor electrocasnice şi a utilajului industrial
- producerea şi comercializarea articolelor de birou, hârtiei şi cartoanelor speciale
- cercetare şi dezvoltare
- energie regenerabilă
- sectorul construcţiilor
- servicii juridice şi de consultanţă de afaceri etc.

Conform şefului Direcţiei Relaţii Externe şi Colaborare Internaţională a CCI a Moldovei, Mihai Bîlba, întrunirea dintre agenţii economici autohtoni şi cei de peste Prut are scopul de a identifica posibilităţile de plasare a investiţiilor în diverse sectoare ale economiei ţării noastre, de a promova relaţiile comercial-economice moldo-române, identificarea noilor oportunităţi de export/import în diverse domenii, precum şi iniţierea unor parteneriate de afaceri durabile cu posibilitatea constituirii companiilor mixte.

Companiile interesate de participare la Reuniunea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi România sunt rugate să completeze formularul de participare de pe www.chamber.md şi să-l transmită, până la data de 22 iunie 2010, la adresa de e-mail sau fax, indicate mai jos.

Direcţia Relaţii Externe şi Colaborare Internaţională
Tel.: 23-87-70, 235332, tel./fax: 22-13-91,
e-mail: foreign@chamber.md, eic@chamber.md
Responsabili: Ludmila Rotaru, Mihai Bîlba
www.chamber.md