Vizualizări: 4060
Proiectul „Women 4 Leadership” – masă rotundă de lansare a Academiei de Liderism Feminin
Chiținău, 2 Iulie 2018 — 45 de femei din toată țara s-au reunit, la 29 iunie 2018, la Chișinău, la o masă rotundă de lansare a proiectului „Women 4 Leadership”, care își propune să se constituie într-o Academie de Liderism Feminin și să devină, prin contribuția participantelor, inițiatorilor și partenerilor proiectului, o platformă de dialog, instruire și acțiune pentru femei implicate.
Masa rotundă de la Chișinău, care a fost urmată de o instruire de trei zile pentru participantele la proiectul „Women 4 Leadership”, a reunit femei implicate din Bălți, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Chișinău, Cimișlia, Criuleni, Edineț, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Orhei, Rezina, Sângerei, Soroca, Strășeni, Telenești și Ungheni.
Participantele la proiect au fost salutate în debutul mesei rotunde de lansare a Academiei de Liderism Feminin de către Mehtap TATAR, Specialistă programe, de la Biroul Regional Europa de Est și Asia Centrală, UN Women, Liliana Palihovici, Președinta Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis”, Svetlana Andrieș, Coordonatoare de program, UN Women în R. Moldova, și Silvia Strelciuc, Directoare executivă IP CONTACT Cahul.
Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION Contact-Cahul, cu sprijinul UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și Guvernului Suediei.
Agenda primei instruiri în cadrul proiectului „Women 4 Leadership” pe abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale a inclus subiecte-cheie, precum partidele politice și rolul lor în dezvoltarea democrației; participarea femeilor în activitatea parlamentară și decizia de a candida la funcția de deputată; dezvoltare personală și liderism; dezvoltarea abilităților de conducere publică; activități de colectare de fonduri pentru campanie; participarea femeilor în campania electorală; tehnici de lucru cu electoratul.
Toate aceste subiecte vor fi dezbătute de către facilitatori și participante din perspectiva egalității de gen.
Această activitate a avut loc în cadrul Acordului de cooperare în bază de proiecte cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor), finanțat de Guvernul Suediei și UN Women.
CONTACTE:
Asociația „Institutum Virtutes Civilis”
m. Chișinău, str. Bulgară, 1
Tel.: +373/79403288
Web: http//ivcmoldova.org
E-mail: ivc.moldova@gmail.com
IP CRAION CONTACT-Cahul
Or. Cahul. Str. Negruzzi, 46
Tel.: +373/299/84842
Web: http://contact-cahul.md
E-mail: contact_cahul@yahoo.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33