Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 749 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3114
8 Octombrie 2012 — De cîţiva ani, balanţa puterii în Republica Moldova s-a înclinat în dreapta spectrului politic. Însă venirea la putere a celor trei partide de orientare liberal-democrată, din AIE, a avut drept consecinţă înrăutăţirea vieţii socio-politice şi economice a ţării.
Vizualizări: 3004
4 Octombrie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser, la solicitarea diplomatului american.
Vizualizări: 3078
1 Octombrie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, șeful Delegației Europene la Chișinău, în cadrul căreia au fost discutate ultimele evoluţii din viaţa social-politică şi economică din Republica Moldova.
Referindu-se la decizia prim-ministrului Vlad Filat de a amîna cu patru ani implemenatrea pachetului energetic III al UE în Republica Moldova, Igor Dodon a menţionat că apreciază pragmatismul economic al premierului Filat în acest sens.

Vizualizări: 3250
28 Septembrie 2012 — Astăzi, la grupul parlamentar al socialiştilor a aderat deputatul Ion Ceban, care a părăsit fracţiunea Partidului Comuniştilor. Astfel, grupul parlamentar al socialiştilor are în prezent patru deputaţi şi există şanse reale să devină în viitorul apropiat fracţiune parlamentară.
Vizualizări: 2465
24 Septembrie 2012 — Consilierii municipali socialişti Elena Danu şi Petr Donţov se vor adresa în judecată pentru anularea deciziilor contrafăcute ale Consiliului Municipal din 17 septembrie curent, în desfăşurarea căreia s-au efectuat mai multe încălcări de procedură. Acest lucru este confirmat şi de stenograma şedinţei.
Vizualizări: 3044
21 Septembrie 2012 — În cadrul Forumului Internaţional Investiţional Soci-2012, Igor Dodon, deputat, liderul grupului parlamentar al socialiştilor, a participat la o masă rotundă cu lideri ai elitei politice şi economice ruse şi internationale, organizată de “Sberbank” al Federaţiei Ruse.
Evenimentul, moderat de către Gherman Gref, preşedintele cîrmuirii celei mai mari bănci din Rusia – “Sberbank”, ministru al dezvoltării economice ruse pe parcursul a 8 ani, a promovat teme ce ţin de eficienţa în administrare prin conlucrarea centrului cu regiunile, implementarea în viaţă pe termen lung a ideilor de modernizare şi inovare a modelelor economice, precum şi susţinerea şi promovarea tineretului în domeniul managementului.

Vizualizări: 3027
19 Septembrie 2012 — În perioada 20-22 septembrie curent, Igor Dodon, liderul Grupului parlamentar al Socialiştilor, Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, va lua parte la lucrările celui de-al XI-lea For Economic Internaţional - Soci-2012.
Invitaţia de participare i-a fost lansată lui Igor Dodon de către co-presedinţii Forului, membri ai Guvernului Federaţiei Ruse, Dmitrii Kozak, Viceprim-ministru, Andrei Belousov, Ministru al dezvoltării economice, precum şi Alexandr Tkaciov, Guvernator al regiunii ruse Krasnodar.

Vizualizări: 3156
18 Septembrie 2012 — În cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Municipal Chişinău, consilierii socialişti au reuşit să-i convingă pe consilierii din fracţiunile PD, PLDM şi PL să voteze redenumirea străzii Alexandru Ioan Cuza în Alexei Belski. Toţi consilierii prezenţi la şedinţă au votat în unanimitate, în prezenţa primarului Dorin Chirtoacă.
Vizualizări: 2995
17 Septembrie 2012 — Igor Dodon, deputat al grupului socialist în Parlamentul RM, membru al delegației parlamentare la APCEMN, membru al Comisiei Economice, Comerciale, Tehnologice și de Mediu a APCEMN, efectuează o vizită de lucru de două zile (17 şi 18 septembrie) la Ankara, Turcia, unde participă la Reuniunea Comisiei Economice, Comerciale, Tehnologice şi de Mediu a Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra, (APCEMN).
Tema reuniunii este: Rolul parteneriatului public–privat pentru dezvoltarea economică durabilă în ţările membre ale CEMN
Pe parcursul Reuniunii Comisiei Economice, Igor Dodon va participa, de asemenea, la cea de-a III-a Reuniune din 2012 a Grupului de lucru privind Regulamentul de Procedură a APCEMN.

Vizualizări: 3115
13 Septembrie 2012 — Campania Naţională „Iubesc Moldova” va participa în calitate de partener la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Etniilor, ce se va desfăşura la Chişinău, la 15 septembrie 2012, în grădina publică “Ştefan cel Mare”.
În cadrul festivalului, “Iubesc Moldova” va fi prezentă cu un stand, unde vor fi expuse materiale promoţionale ale Campaniei.
În cadrul festivalului, “Iubesc Moldova” va fi prezentă cu un stand, unde vor fi expuse materiale promoţionale ale Campaniei.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33