Nume
Parola
Vizualizări: 10750
Realizările autorității electorale din Moldova prezentate la o expoziție internațională din India
15 Ianuarie 2016 — Republica Moldova este reprezentantă la expoziția internațională organizată în cadrul Festivalului Alegătorilor din India, care se desfăşoară în perioada 12-17 ianuarie în New Delhi. Participarea are loc cu sprijinul financiar al Guvernului Norvegiei, oferit prin intermediul proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Standul Moldovei este găzduit de Comisia Electorală Centrală (CEC) şi de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), unde sunt prezentate produse şi servicii cheie, care au fost elaborate în ultimii ani cu sprijinul PNUD, Guvernului Norvegii şi Suediei. Delegaţia din Republica Moldova este prezidată de Iurie Ciocan, preşedintele CEC şi include angajaţi CEC şi PNUD.

Cu sprijinul PNUD, CEC a automatizat întreg proces electoral, elaborând Sistemul Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIASA). Sistemul a fost utilizat la nivel național pentru alegerile parlamentare din 2014, iar apoi în alegerile locale generale din 2015. SIASA a permis monitorizarea în regim real a procesului de votare şi blocarea tentativelor de votare multiplă. Asta a redus timpul de transmitere a rezultatelor preliminare de la 24 la 3-4 ore şi a permis prezentarea automată a acestora pe pagina web a CEC. Acum este în curs de dezvoltare un proiect de interoperabilitate, care va integra SIASA cu alte registre electronice ale statului.

De asemenea, cu suportul PNUD, au fost introduse "plicuri-şablon" speciale pentru alegătorii cu deficiențe de vedere, care permit votarea independentă. Tot în acest scop fost promovată o Declarație cu privire la accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități. La ultimele alegeri, în premieră au fost dezagregate datele despre candidați pe criteriul de gen.

„Vom folosi oportunitatea de a participa la această expoziție pentru a compara rezultatele noastre cu cele ale altor state. Cazul Indiei este foarte relevant, pornind de la numărul de funcționari electorali, de peste 3 milioane, care sunt instruiții şi pregătiți sub toate aspectele pentru a organiza alegeri pentru aproximativ un miliard de alegători”, susţine preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentanta permanentă PNUD în Moldova, relatează: „Moldova a obținut o experiență bogată în domeniul alegerilor, pe care o împărtășește cu mândrie cu actorii relevanți din India şi din alte ţări. Experiența se referă la dezvoltarea capacității instituționale pentru alegeri libere şi corecte, mobilizarea şi educația alegătorilor, promovarea egalității de gen în rândurile funcționarilor electorali, creșterea transparenței şi utilizarea tehnologiilor informaționale pentru a ţine cont de fiecare vot.”

„Alegerile libere şi corecte reprezintă o condiție esențială pentru o democrație înfloritoare, funcțională şi liberală! Este coloana vertebrală a unui stat modern, bine guvernat, care oferă pace, prosperitate şi stabilitate cetățenilor săi. Rolul CEC este de a legitima construcţia politică prin faptul că permite tuturor alegătorilor săi își exercite liber opțiunea şi să aleagă politicienii în care au încredere să îi reprezinte, să le apere drepturile şi să le sprijine aspirațiile”, a adăugat Gercheva.

Expoziția internațională din New Delhi se întinde pe o suprafață de 1500 de metri pătrați şi prezintă cele mai bune practici IT şi de securitate pe dimensiunea electorală, precum şi pe instruirea şi mobilizarea alegătorilor. Totodată, activitățile conexe ale expoziției vizează persoanele cu dizabilități, promovarea politicilor gender, precum şi implicarea persoanelor din păturile vulnerabile.

Organizatorii au pus accent nu doar pe partea tehnică a procesului electoral, dar şi pe dezbateri, discuții, seminare şi ateliere. De asemenea, au fost oferite platforme interactive care au angajat publicul şi participanții în jocuri, victorine, concursuri de muzică, graffitti, dans, pentru a încuraja implicarea în procesele electorale.

Festivalul Naţional al Alegătorilor din New Delhi este organizat de Comisia Electorală din India, cu sprijinul PNUD.