Nume
Parola
Vizualizări: 3378
Au fost desemnaţi câştigătorii Concursului de desen şi pictură “Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”
10 Decembrie 2015 — De Ziua Internaţională Anticorupţie, 9 decembrie, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a premiat câştigătorii concursului „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”. Concursul s-a desfăşurat în perioada 16 octombrie - 8 noiembrie 2015, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de prevenire a corupției și analiză a CNA”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Concursul a fost, de asemenea, susținut de Biroul ONU de Combatere a Drogurilor şi Criminalității (UNODC).

La concurs au fost prezentate peste 500 lucrări, realizate de elevii şi studenţii şcolilor şi colegiilor de arte din ţară. Juriul a analizat şi desemnat 13 lucrări câștigătoare. Alţi 26 copii s-au ales cu premii de consolare.

“Noi am înţeles că felul în care văd copiii lucrurile reflectă starea din sondaje, domeniile care sunt lideri la mita uzuală, educaţie, sănătate, corupţie politică. Toate acestea sunt reflectate, inclusiv sistemul bancar.” , afirmă Cristina Ţărnă, vicedirectoarea CNA.

“Am desenat o babă straşnică, cu organele bolnave, acele organe simbolizând domenii vitale, educaţia, medicina, politica. Unicul tratament în acest caz este sesizarea Centrului Anticorupţie.”, relatează Ina Stamate, o tânără de 18 ani, de la Colegiul Naţional de Arte Plastice, care participă pentru al treilea an consecutiv la concurs.

Desenele tinerilor s-au regăsit în 3000 de cărţi poştale şi 1000 de calendare tematice, care vor fi distribuite autorităţilor centrale şi locale, precum şi profesioniştilor din domeniile reflectate de desene. Totodată, o parte din lucrări au fost expuse la Conferinţa naţională anticorupţie din 9 decembrie.

Informaţie de contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să o contactați pe Olga Crivoliubic, manager de proiect, olga.crivoliubic@undp.org