Vizualizări: 3997
Timbru de acciz - aliniere la standardele Uniunii Europene
mun. Chisinau, 30 Octombrie 2014 — Marcarea producţiei alcoolice şi de tutungerie originare din Republica Moldova, precum şi a celei de import constituie o condiţie obligatorie pentru comercializarea acestor mărfuri pe teritoriul republicii. Corespunzător Hotărîrii Guvernului nr. 344, din 30.04.2009, Î.S. „Fiscservinform” asigură procesul de fabricare, recepţionare, evidenţa şi distribuirea, contra plată, a timbrelor de acciz pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor.
Importanţa timbrelor de acciz pentru încasările la Bugetul Public Naţional, respectiv pentru securitatea financiară a statului este foarte importantă, astfel încât pentru trei semestre ale anului 2014 din accize pentru producţie alcoolică şi de tutungerie au fost colectate 480 114 335,5 lei.
Specificăm, că în conformitate cu practica existentă pe plan naţional şi internaţional, „Timbrul de acciz” se modernizează fiecare 4-5 ani, prin schimbarea design-ului şi introducerea unor noi elemente de securitate. În acest mod are loc creşterea nivelului de securizare suplimentară a sistemului de distribuire şi comercializare a producţiei supuse accizelor şi contracararea fenomenului de contrafacere a timbrelor menţionate.
Reamintim, că timbrele de acciz actuale au fost implementate în circulaţie începînd cu 1 aprilie 2010 prin Hotărîrea Guvernului nr. 243 din 08.04.2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marca comercială de stat” şi „Timbru de acciz” de tip nou. Astfel, necesitatea substituirii timbrelor de acciz existente cu altele noi este indispensabilă.
Anume în acest context, la data de 24.10.2014 a fost organizată şi desfăşurată şedinţa cu reprezentanţii „Asociaţiei producătorilor de băuturi alcoolice tari”, în cadrul căreia s-a pus în discuţie aspecte privind lansarea timbrelor de acciz de tip nou, şi anume:
Locul şi metoda de aplicare;
Elementele de personificare şi informare afişate pe timbru;
Reprezentarea grafică a elementelor de protecţie şi a QR-codului;
Metoda electronică de comandare a timbrelor de acciz şi achitarea comenzii.
Premisele de lansare a procesului de modernizare a noilor timbre derivă din faptul că fenomenul de contrafacere şi diversificare a tipurilor de falsificare a timbrelor de acciz este la fel în expansiune, ceea ce are un impact direct asupra încasărilor la Bugetul de Stat. Totodată, de menţionat că prezentul sistem de gestiune a timbrelor de acciz la fel necesită o extindere a funcţionalităţilor, iar automatizarea procesului de evidenţă şi gestiune va oferi un plus de comoditate în comandarea şi achitarea comenzii de timbre, optimizând concomitent şi costurile de gestiune aferente acestei activităţi. Procesul dat are la bază pct. 103 din Planul de acţiuni a Guvernului pentru anul 2014 “Crearea unui sistem eficient de trasabilitate a documentelor de strictă evidenţă şi a celor cu grade de protecţie emise de stat” şi dezideratele de aliniere la recomandările Uniunii Europene privind implementarea tehnologiilor noi de evidenţă a timbrelor de acciz, ce va ajuta la contracararea comerţului ilicit.
Reprezentanţii „Asociaţiei producătorilor de băuturi alcoolice tari” s-au arătat interesaţi de subiectele abordate, participînd activ cu sugestii de realizare optimă a procesului de lansare în circuit a noilor timbre. Temele discutate au fost privite din prisma capacităţii tehnice a secţiilor de producere de ajustare la procesul de aplicare a acestora şi stabilirea metodei ergonomice de plasare a timbrelor pe sticle de producţie alcoolică, care nu va permite utilizarea repetată a timbrelor.
Astfel, s-a concis că ulterior efectuării unei analize de către producători, urmează a fi înaintate propuneri concrete pentru a definitiva subiectele enunţate şi a iniţia procedura de lansare a noilor timbre.
Menţionăm, că avantajele timbrelor de acciz de tip nou presupune diminuarea fenomenului de falsificare a acestora; dezvoltarea elementelor avansate de protecţie, personificarea după producător/importator şi aplicarea QR-codului ce conţine aspecte cheie a timbrului de acciz; conformarea la standardele Uniunii Europene prin adaptarea dimensiunilor, designului, elementelor de protecţie la tehnologiile de protecţie şi principiile de evidenţă digitală existente astăzi în ţările membre a UE. Mai mult ca atât, business procesul aferent va fi simplificat şi presupune utilizarea tehnologiilor informaţionale şi a unor instrumente moderne de control, care vor contribui la creşterea colectării accizelor.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi Centrul Unic de Apel al SFS, la numărul de telefon 08000 1525 (apel gratuit) sau vizualizaţi pagina web servicii.fisc.md.

Autor: Î.S. "Fiscservinform"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33