Vizualizări: 3464
Socialistii au obtinut referendum de demitere a primarului liberal din com. Selişte, r-ul Orhei
30 Aprilie 2014 — Pentru prima dată în Moldova va fi organizat un referendum de demitere a primarului din localitate. Astăzi, Comisia Electorală Centrală a stabilit că acesta va avea loc pe data de 15 iunie 2014. După aproape doi ani, socialiştii au izbutit să convingă autorităţile şi să fie stabilită data organizării referendumului de revocare a primarului din com Selişte, raionul Orhei, Vasile Scripnic.
Iniţiativa privind organizarea unui referendum de demitere a primarului din Selişte a fost lansată de locuitorii comunei Selişte şi realizată cu sprijinul juriştilor Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.
Menţionăm că anterior grupul de iniţiativă a fost înregistrat de Judecătoria Orhei, a fost colectat numărul necesar de semnături pentru petrecerea referendumului, ca ulterior această decizie să fie contestată de către primarul Vasile Scripnic. Curtea de Apel a lăsat în vigoare decizia primei instanţe şi, acum CEC a stabilit data organizării referendumului în localitate.
Amintim că socialiştii au iniţiat un an în urmă procedura de demitere prin referendum a primarului liberal de Chişinău Dorin Chirtoacă. Documentele de înregistrare a grupului de iniţiativă şi astăzi se află în judecată. Următoarea şedinţă pe acest subiect va avea loc la Curtea de Apel Bălţi săptămîna viitoare.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33