Nume
Parola
Vizualizări: 3179
Socialistii condamnă politicile Guvernării în domeniul maternităţii
11 Martie 2014 — Socialiştii au înregistrat un proiect de lege pentru abrogarea Legii nr.332 din 23 decembrie 2013 prin care a fost modificată Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Socialiştii consideră că modificările operate de parlamentari la legea din 2004 la finele anului trecut, lezează foarte dur drepturile mamelor aflate în concediu de maternitate şi reduce posibilităţile acestora de a creşte şi îngriji copiii nou-născuţi în condiţii adecvate.
De menţionat că prin Legea nr.332, care trebuie să intre în vigoare la 1 aprilie curent, urmează să fie reduse substanţial volumul prestaţiilor sociale, ceea ce va conduce la înrăutăţirea situaţiei materiale a unor categorii de populaţie în cazul survenirii unui risc asigurat. Iar odată cu stabilirea noilor condiţii privind baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale, o parte din persoanele ce la moment au dreptul să beneficieze de prestaţii sociale, inclusiv şi unele categorii de mame, vor pierde acest drept.

Socialiştii consideră că Legea nr.332 din 23.12.2013 trebuie abrogată şi propun ca proiectul de lege nou elaborat să fie supus unor dezbateri atît în comisiile parlamentare de profil, cît şi în plenul Parlamentului.

De asemenea socialiştii atenţionează că vor contesta Legea nr.332 din 23.12.2013 la Curtea Constituţională, iar pe parcursul săptămînii curente vor demara acţiunile de protest.

Menţionăm că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova este singurul partid care a elaborat un program de susţinere a familiei şi copilului pentru o perioadă de 15 ani.