Nume
Parola
Vizualizări: 2868
Pe 5 octombrie vor fi premiați învingătorii Concursului ”Polobocul de Aur 2013”
Chișinău, 26 Septembrie 2013 — Pe data de 5 octombrie 2013, în cadrul Zilei Naţionale a Vinului, la ora 14.00, pe Scena principală din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Camera de Comerț și Industrie a Moldovei va premia învingătorii Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de Aur”, ediția a XII-a. Pentru ”Polobocul de aur 2013” au concurat peste 500 de vinuri de casă, 100 dintre care au ajuns la etapa republicană.
Potrivit șefei Direcției Expoziții și Târguri a CCI, Marina Petrov, degustația națională a avut loc pe 28 martie 2013. Cei mai activi au fost fermierii din raioanele Cahul, Căuşeni, Sângerei, Făleşti, Comrat, Ceadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti, Călăraşi, Orhei, Teleneşti, Rezina, Străşeni, Ialoveni, Anenii Noi şi Criuleni.
Premiul mare este ”Polobocul de aur” - un butoi de 120 litri. Tradițional, învingătorii sunt premiați în luna octombrie, într-o atmosferă solemnă, în cadrul Zilei Naţionale a Vinului.
”Anul curent, la Ziua Naţională a Vinului, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei va participa cu un stand, unde vor fi expuse vinurile învingătorilor ”Polobocului de aur 2013”, precum și cele ale premianților ediţiilor precedente”, a precizat sursa citată.
Concursul pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu scopul de a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă calitativ, a-i remarca pe cei mai buni producători, a ridica cultura de consum şi a facilita schimbul de experiență între producătorii vinului de casă.
Conform aprecierii comitetului organizatoric, învingătorii Concursului “Polobocul de Aur 2013” sunt:
Premiul Mare „Polobocul de Aur”
Nominalizarea: Vin tânăr din soiuri tehnice
Categoria: Cel mai bun vin alb
SURUCEANU Valeriu - s. Cojuşna, r-l Străşeni

Nominalizarea: Vin tânăr din soiuri tehnice
Categoria: Cel mai bun vin roşu
BEJENARU Eduard - or. Ungheni

Nominalizarea: Vin tânăr din soiuri hibride
Categoria: Cel mai bun vin roşu
PASCARU Ion - s. Chircăiești, r-l Căuşeni

Nominalizarea: Vin de casă din anii trecuţi păstrat mai mult de un an
Categoria: Cel mai bun vin alb
CRUDU Alexandru - or. Orhei

Nominalizarea: Vin de desert
Categoria: Cel mai bun vin roşu
SAVA Mihail - s. Costeşti, r-l Ialoveni

Nominalizarea : Vin de desert
Categoria: Cel mai bun vin alb
BEJAN Mihaela - s. Taraclia de Salcie, r-l Cahul

Premii speciale
1. GOGU Svetlana – Roze-2012 - s. Săiţi, r-l Căuşeni
2. CAIREAC Ivan – Saperavi -2011 - or. Ceadâr-Lunga
3. GROSU Vasile – Vin roşu 2012 - or. Făleşti

Partenerul ediției a XII-a a Concursului ”Polobocul de aur”: Efes Vitanta Moldova Brewery
www.chamber.md