Vizualizări: 2216
Au mai rămas doar 3 zile pentru a depune dosarele la Programul moldo-german de sporire al calificării managerilor, cu stagiu de o lună în Germania
Chisinau, 7 Noiembrie 2012 — Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei le reamintește conducătorilor de întreprinderi că, au mai rămas doar trei zile pentru a depune dosarele de participare la Programul moldo-german de sporire al calificării managerilor, ce prevede stagiu de o lună în Germania.
Potrivit directorului centrului de Formare Continuă Victoria Cotici, proiectul este destinat managerilor care doresc să cunoască piaţa germană, să stabilească parteneriate firme din această țară și să-și îmbunătățească abilitățile manageriale.
”Instruirea vizează trei 3 domenii principale: iniţierea colaborării cu parteneri germani, întreprinderea ca şcoală și managementul trainingurilor. Cheltuielile pentru stagiu sunt finanțate de Ministerul Economiei şi Tehnologiilor al Republicii Federative Germania (BMWi). De asemenea, fiecare participant va primi o bursă de circa 400 euro, va fi asigurat cu cazare şi alimentare (dejun şi prânz).
În anul viitor își vor spori calificarea și vor face stagii în Germania patru grupe de participanți.
Interviul de selectare a candidaţilor pentru completarea grupelor pentru anul 2014 se va desfăşura în perioada 13-16 noiembrie 2012, de aceea îi îndemn pe conducătorii de întreprinderi să se mobilizeze pentru a depune dosarele”, a conchis Victoria Cotici.
La proiect pot participa manageri cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani și experienţă de muncă de minimum trei ani. Ei trebuie să cunoască limba engleză sau germană, iar întreprinderea pe care o reprezintă să aibă interese comerciale bine determinate pentru Germania.
Informaţii suplimentare şi înscriere:
Tel: 022 23-32-86, 022 23-52-94, Victoria Cotici
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33