Nume
Parola
Vizualizări: 3143
Igor Dodon s-a întîlnit la Moscova cu reprezentanţii instituţiilor mass-media din Federaţia Rusă
23 Octombrie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova întreprinde o vizită de lucru la Moscova.

În incinta Casei Centrale a Ziariştilor din Moscova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu reprezentanţii celor mai importante instituţii media din Federaţia Rusă.

În cadrul dialogului au fost abordate mai multe subiecte de interes major pentru Republica Moldova.

Aderarea Moldovei la Uniunea economică Euroasiatică a fost unul dintre subiectele de bază al discuţiilor. Igor Dodon s-a exprimat în favoarea promovării acestei idei, specificînd că pentru realizarea proiectului respectiv este nevoie de existenţa unei majorităţi parlamentare şi întrunirea a mai multe condiţii de ordin economic şi politic.

Referindu-se la problematica transnistreană, Igor Dodon a menţionat că „luna de miere” a relaţiilor moldo-transnistrene s-a terminat şi urmează să fie identificată o soluţie viabilă de rezolvare a conflictului transnistrean, care în opinia socialiştilor poate fi realizată doar prin federalizarea Republicii Moldova.

În altă ordine de idei, vorbind despre semnarea contractului de livrare a gazelor din Federaţia Rusă în Moldova, Igor Dodon a specificat că ţara noastră trebuie să renunţe la implementarea Pachetului Energetic III pentru a obţine un preţ mai favorabil la gazele ruseşti pentru cetăţenii Moldovei. “Amînarea implementării pachetului energetic nu cred că va fi o solutie acceptată în această situatie”, a mai spus Dodon.

Răspunzînd la întrebîrile legate de atitudinea socialiştilor faţă de iniţiativele unioniste, Dodon a spus că este contra marşurilor unioniste şi alte manifestări de acest gen, promovate de unele partide politice, deoarece ele sînt îndreptate împotriva statalităţii Moldovei.

În alt context liderul socialiştilor a optat pentru consolidarea relaţiilor moldo-ruse în domeniul culturii şi a religiei. “Sîntem de aceiaşi religie - creştin-ortodoxă, avem foarte multe în comun şi aceste legături urmează să le dezvoltăm şi să le aprofundăm, deoarece ele constituie baza, sau pilonul principal al dezvoltării statelor noastre”, a menţionat Dodon.

În cadrul vizitei la Moscova, Igor Dodon s-a mai întîlnit cu Grigorii Carasin, vice-ministru al afacerilor externe al Rusiei, precum şi conducerea Agenţiei de Stat “Rossotrudnicestvo”.