Nume
Parola
Vizualizări: 2134
CCI invită mass-media la deschiderea Conferinţei moldo-polone „Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii”
Chisinau, 12 Septembrie 2012 — Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în colaborare cu Ambasada Poloniei în Moldova invită mass-media la deschiderea Conferinţei moldo-polone „Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii”, care va avea loc pe 13 septembrie 2012, ora 09:30, în sala Hotelului „VisPas” (str. A. Lapusneanu, nr. 26, mun. Chişinău).
La Conferință se preconizează să participe ministrul mediului, Gheorghe Şalaru, viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ştefan Chitoroagă, însărcinatul de afaceri al Ambasadei Poloniei în Moldova, Sven Nilsson, vicepreşedintele CCI a Moldovei, Vladimir Didilica, agenți economici.
În cadrul evenimentului va fi prezentată situaţia şi perspectivele de dezvoltare a sectorului energetic al RM, vor fi organizate întrevederi bilaterale de afaceri dintre reprezentanţii businessului din Moldova și Polonia.
Conferința este organizată în cadrul Proiectului ”Evoluţia Verde” – o iniţiativă inovaţională a Ministerului Mediului al Poloniei – lansat cu scopul de a promova tehnologiile poloneze de protejare a mediului şi de a acorda suport dezvoltării întreprinderilor ce activează în domeniul tehnologiilor eco, prestează servicii eco sau oferă produse eco.
www.chamber.md