Nume
Parola
Vizualizări: 2476
Legea opoziţiei, subiect de discuţie cu oficiali europeni
4 Mai 2012 — Astăzi, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Reprezentantul permanent al Consiliului Europei în Republica Moldova, Ulvi Akhundlu.

În cadrul dicuţiilor părţile au efectuat un schimb de opinii pe marginea iniţiativei Partidului Socialiştilor de elaborare şi înaintare spre aprobare Parlamentului a Legii Opoziţiei.

Igor Dodon a relatat că acest subiect a fost discutat în prealabil şi cu preşedintele ţării Nicolae Timofti, care a dat asigurări că va susţine iniţiativa respectivă.

Totodată, Preşedintele PSRM a evidenţiat importanţa procesului de consultări pe marginea acestei Legi, propus a fi unul extins, inclusiv cu instituţiile europene întru obţinerea recomandărilor utile pentru a crea un document eficient şi viabil.

Ulvi Akhundlu a salutat intenţiile socialiştilor de îmbunătăţire a cadrului legal în ceea ce priveşte activitatea opoziţiei, fapt care în opinia sa va contribui la dezvoltarea democraţiei în Moldova. Oficialul European a dat asigurări că în cel mai scurt timp va veni cu propunerile de rigoare la acest subiect.