Nume
Parola
Vizualizări: 3035
Vă așteptăm la ediţia a XI-a a expoziţiei naționale “Fabricat în Moldova”
Chisinau, 27 Ianuarie 2012 — Camera de Comerţ şi Industrie vă invită la ediţia a XI-a a expoziţiei naționale “Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 31 ianuarie - 4 februarie 2012, la Chișinău, CIE ”Moldexpo”. Ceremonia oficială de inaugurare a expoziţiei va avea loc pe data de 31 ianuarie 2012, ora 11-00, în pavilionul central al CIE “Moldexpo”.
Precum a informat șefa Direcției Expoziții și Târguri a CCI, Marina Petrov, la “Fabricat în Moldova 2012” vor participa agenţi economici care activează în industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria uşoară, sectorul utilaje, tehnică şi aparataje, precum și instituţii de cercetări ştiinţifice, meşteri populari etc. De asemenea, vor fi prezentate 18 standuri colective ale raioanelor: Leova, Ungheni, Călăraşi, Râşcani, Anenii Noi, Ialoveni, Ocniţa, Străşeni, Cimişlia, Cahul, Criuleni, Edineţ, Nisporeni, Basarabeasca, Râbnița, Briceni, Hâncești şi UTA Găgăuzia. Spaţiul expoziţional va constitui peste 1600 m.p.
Programul de afaceri al expoziției (îl găsiți pe www.chamber.md) include 7 seminare pe teme ce țin de practica antreprenorială şi 5 prezentări de companii, la care vor participa specialişti ai Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Camerei de Comerţ şi Industrie, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, întreprinderilor industriale, instituţiilor de cercetări ştiinţifice etc. În cadrul Bursei de contacte se vor desfăşura seminare în teritoriu, la întreprinderile: “Moldtelecom” SA, “Union Fenosa” SA, “Ionel” SA, “Molinart-Grup” SRL, “Evenda” SRL unde participanţii vor avea posibilitatea să facă schimb de experienţă, să ia cunoştinţă cu practica de lucru a acestor întreprinderi.
Veți fi bineveniți și la prima ediție a ”Festivalului Plăcintelor și Vinului Fiert”, unde vor fi gătite plăcinte specifice fiecărei regiuni a republicii, vin fiert și alte bucate tradiționale.
La ”Târgul locurilor de muncă”, organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, peste 20 agenţi economici vor propune ofertele de angajare.
Expoziția “Fabricat în Moldova” este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie în colaborare cu Ministerul Economiei, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.
Informaţii suplimentare: tel/fax (22) 23-84-10, 21-14-42, 21-07-25, e-mail: expo@chamber.md
www.chamber.md
Parteneri informationali:
agenda.md, allmoldova.com, Capital Market, comunicate.md, infomareket.md, Radio Plai, Kishinevskie Novosti, Russkoe Radio.