Nume
Parola
Vizualizări: 1787
Circa 60 de agenţi economici au fost informaţi despre comerţul liber cu UE
Chişinău, 17 Noiembrie 2010 — Miercuri, 17 noiembrie 2010, la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei (CCI), un grup de peste 60 de agenţi economici autohtoni, ce îşi desfăşoară activitatea în diferite domenii şi sunt interesaţi de piaţa Uniunii Europene, au fost familiarizaţi cu procesul de negociere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE, în cadrul unui seminar de informare.

În deschiderea evenimentului, dl Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI, a menţionat interesul mediului de afaceri faţă de tema pusă în discuţie, piaţa UE având un rol important în intensificarea şi diversificarea exporturilor moldoveneşti.
La rândul său, dl Octavian Calmîc, viceministru al Economiei, a spus că, Moldova are încă multe acţiuni de întreprins în relaţiile cu UE. „Sperăm ca, împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri, să identificăm platformele pentru colaborare cu UE şi să eficientizăm procesul de negociere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE şi a Acordului de Asociere”.
Prezent la manifestare, E.S., Mr. Keith Shannon, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Chişinău, a specificat că, este esenţial ca întreprinzătorii să contribuie la elaborarea Acordului de Liber Schimb. „Ne aflăm la începutul procesului de negociere, iar seminarul oferă posibilitatea de a vă expune opiniile. Vă asigur că veţi fi auziţi, iar propunerile dvs vor fi luate în considerare. Nu are rost să fie negociat un Acord care să nu poată fi aplicat în practică de către agenţii economici”.

În aceeaşi ordine de idei, E.S. Behrendt Wolfgang, adjunct al Ambasadorului Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a spus că, procesul de negociere a început cu un studiu de fezabilitate, după care au fost făcute mai multe recomandări pe care Moldova urmează să le implementeze. „Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE va face parte din viitorul Acord de Asociere, prin care economia Moldovei se va integra în cea europeană. El presupune respectarea anumitor norme, asigurarea unei securităţi mai mari pentru investiţiile din UE şi Moldova. Întreprinzătorii trebuie să conştientizeze acest fapt şi să ne informeze despre posibilele dificultăţi, iar evenimentul de astăzi le ofere ocazia să se expună.”

În cadrul seminarului a fost prezentată dinamica comerţului Moldovei cu UE pe parcursul ultimilor 10 ani, au fost abordate problemele privind implementarea standardelor UE, exportul mărfurilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, perspectivele politicii economice aferente procesului de negociere a Acordului de Comerţ liber cu UE. Participanţii la manifestare au discutat dificultăţile provocate de barierele netarifare în comerţul cu UE.

Menţionăm că seminare similare au avut loc şi la filialele CCI, la evenimente participând întreprinzători din Orhei, Cahul, Edineţ, Bălţi, Ungheni, UTA Găgăuzia.
Seminarele au fost organizate în parteneriat cu Centrul European de Politică Comercială şi Drept şi Ministerul Economiei, în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru Ministerul Economiei pentru negocierea Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE", finanţat de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională, Guvernul Marii Britanii.
www.chamber.md