Vizualizări: 6345
A fost lansat ciclul conferinţelor de presă cu teme ce ţin de calitatea apei potabile din R. Moldova şi a importanţei consumului corect al apei în perioada caniculară.
Bălţi, 24 Iunie 2009 — La 22 iunie curent în municipiul Bălţi a avut loc o primă conferinţă din acest ciclu, în cadrul căreia participanţii au discutat despre calităţile apei potabile. Conferinţa a fost organizată de producătorii apei potabile iodate aqua unIQa şi Agenţia Independentă de Ştiri DECA-press.
Potrivit experţilor, prezenţi la conferinţă, canicula impune necesitatea de hidratare sporită a organismului uman, de accea aceste subiecte nu sunt lipsite de importanţă. Cu părere de rău însă, societatea noastră nu conştientizează situaţia critică în care se află sursele de apă potabilă din R. Moldova şi nu sesizează gravitatea efectelor negative pe care le are apa potabilă de proastă calitate asupra sănătăţii omului.
Experţii au ţinut să atenţioneze opinia publică că sursele de poluare a apelor sunt amplsate haotic în apropierea nemijlocită a fântânilor ceea ce trebuie să ridice multe semne de întrebare pentru fiecare dintre noi, „trebuie să conştientizăm odată că apa din multe fântâni depăşeşte vădit normele admisibile de substanţe toxice şi agenţi patogeni de boli infecţioase”, a declarat Vitalie Buftea, medic urolog în cadrul Centrului de Terapie cu laser „INCOMED” din Bălţi. „Probleme mari sunt în satele Moldovei unde duritatea apei şi cantitatea nitriţilor şi nitraţilor din fântâni depăşeşte de câteva ori normele admisibile de consum pentru apele potabile. Problema se conturează pe fundalul sărăciei şi puterii de cumpărare scăzute a sătenilor, care, în aceste condiţii, nu pot să procure ape potabile îmbuteliate şi recomandate pentru consumul zilnic”, a continuat Vitalie Buftea.
Un alt subiect discutat şi mediatizat public în cadrul conferinţei a fost consumul exagerat de ape cu mineralizare înaltă. Experţii au declarat în context că nu este recomandabil consumul zilnic de ape minerale, cu mineralizarea mai mare de 1g/L. „Este importantă compoziţia minerală a apei pe care o consumăm zilnic. Saturaţia organismului cu sărurile din apă forţează funcţionalitatea rinichilor şi poate constribui esenţial la formarea calculelor (pietrele la rinichi)”, a remarcat medicul urolog de la Spitalul clinic Municipal Bălţi, domnul Octavian Ivanov.
La solicitarea jurnaliştilor, experţii au identificat câteva sugestii de hidratare corectă a organismului nostru în perioada caniculei:
- Se recomandă pentru consum curent apele potabile care au fost supuse procesului de tratare obligatorie (mineralizarea mai mică de 1g/L).
- Cei care nu pot să-şi permită să achiziţioneze ape potabile îmbuteliate şi recomandate pentru consum curent, trebuie să fiarbă apa pe care o întrebuinţează din fântână sau apeduct. De asemenea, e recomandabil să se verifice ca presiunea în robinete să fie permanent înaltă pentru a diminua dezvoltarea lumii organice în conţinutul apei.
- E recomandabil ca apele minerale să fie consumate periodic, după indicaţia medicului sau în cazul anumitor indicaţii terapeutice.
Oganizatorul evenimentului, directorul companiei Gelibert, domnul Dr. Vasile Bejenari, a amenţionat că „perioada caniculară este timpul de mare consumabilitate a apei potabile şi tocmai din acest considerent ne-am străduit să atenţionăm opinia publică asupra gravităţii consumului apelor potabile ce nu se încadrează în normele sanitare admisibile şi să mediatizăm actualitatea pieţii băuturilor răcoritoare din ţară. Vom face maxim posibil pentru a actualiza în vizorul opiniei de masă şi, ulterior, a autorităţilor necesitatea stringentă a elaborării mecanismelor de ameliorare a calităţii apelor poatabile din ţară”.
Sesiunile conferinţei şi actualitatea tematicii mediatizate, au trezit şi interesul administraţiilor companiilor „Rusnac-MoldAqua” şi „AquaTrade” care şi-au expus punctul de vedere asupra problematicii discutate.
Acesta a fost primul eveniment mediatizat public cu suţinerea apei potabile iodate aqua unIQa ce şi-a propus să atenţioneze populaţia asupra actualităţii apelor potabile din ţară şi să să accelereze plasearea problemei apelor în ordinea de zi a societăţii în care convieţuim.
Autor: Compania Gelibert
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33