Vizualizări: 4788
Premieră: Din 2014, funcționarii primăriilor și consiliilor raionale vor putea urma cursul de dezvoltare regională la Academia de Administrare Publică
23 Noiembrie 2013 — Începând cu 2014, mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor avea posibilitatea de a urma primul curs de instruire în domeniul dezvoltării regionale, oferit de Academia de Administrare Publică (AAP). Astfel, timp de cinci zile (40 ore)., vor afla mai multe despre politicile de dezvoltare regională, cum pot coopera localitățile învecinate pentru a presta în comun servicii publice și cum pot fi atrase surse de finanțare. Progamul cursului a fost elaborat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), Agențiile de Dezvoltare Regionale, cu sprijinul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Astfel, cursul de instruire a fost pilotat cu succes în perioada 18-22 noiembrie 2013. La testarea cursurilor au fost implicaţi 20 de reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.
„Suntem convinși că tematicile selectate vor fi apreciate de către reprezentanții administrațiilor publice locale, iar în urma participării la curs vor avea abilităţi de identificare a necesităților locale prin prisma strategiile regionale.", afirmă directoarea Departamentului dezvoltare profesională al Academiei de Administrare Publică, Aurelia Ţepordei.
„Dezvoltarea regională, asemenea celorlalte politici promovate la nivelul Uniunii Europene, este fundamentată pe o serie de principii comune activităţii administraţiei publice. Prin acest curs de instruire, intenţionăm să contribuim la sporirea capacităţilor autorităţilor locale de a înțelege procesul de dezvoltare regională atât în Republica Moldova, cât și în țările UE.", susţine viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Liviu Oboroc.
Cursul de instruire „Dezvoltarea regională" va fi oferit gratuit pentru reprezentanţii APL-urilor. GIZ va sprijini desfăşurarea a trei astfel de cursuri pe parcursul anului 2014. Suplimentar, vor mai fi implementate încă două runde de instruiri ale cursului „Planificare și programare la nivel local și regional".
Pe parcursul anului 2013, GIZ a susţinut AAP, organizând trei cursuri de instruire similare oferite pentru administrațiile publice locale, la care au participat 77 reprezentanți ai APL I, II din cele trei regiuni a Republicii Moldova, inclusiv Chişinău.
La 30 mai 2012, MDRC, AAP şi GIZ au semnat un Memorandum de înţelegere care prevede cooperarea pentru dezvoltarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională - MDRC, Agenţiile de Dezvoltare Regională şi Consiliile Regionale pentru Dezvoltare - precum şi ale autorităţilor locale de nivelul I şi II. Doar astfel demersul de dezvoltare regională poate fi unul de succes pentru Republica Moldova.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33