Vizualizări: 5658
Promo-LEX și AGER continuă Instruirea Monitorilor din cadrul Misiunii Civice de Monitorizare a implementării Reformei în Sectorul Justiției în Republica Moldova
19 Martie 2013 — În perioada 16-17 Martie, 2013 a avut loc cel de-al doilea training de instruire a Monitorilor din cadrul Misiunii Civice de Monitorizare a implementării Reformei în Sectorul Justiției în Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în cadrul Proiectului „Sporirea responsabilității Guvernului prin monitorizarea reformei în sectorul justiţiei”, proiect implementat de către Asociația Promo-LEX și Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă și finanţat de Uniunea Europeană. Scopul trainingului a fost de a dezvolta capacitățile societății civile de a monitoriza Reforma în Sectorul Justiției și de a spori interesul public faţă de reforma dată.
Prima parte a trainingului a fost dedicată evaluării primelor luni de activitate ale Misiunii Civice de Monitorizare şi, respectiv, impresiilor monitorilor despre şedinţele de judecată monitorizate şi calităţii formularelor de raportare. Reamintim că una din componentele monitorizării se axează pe monitorizarea şedinţelor de judecată la nivel național. Monitorii, au discutat dificultățile cu care s-au confruntat în procesul de monitorizare. La acest capitol monitorii au remarcat reticenţa participanţilor faţă de prezenţa părţilor terţe neinteresate în proces, impedimentele cu care s-au întâlnit la anumite instanţe precum şi schimbările imediate în comportamentul anumitor părţi ale proceselor monitorizate. Pe parcursul trainingului au fost efectuate anumite ajustări ale formularelor de raportare pentru a clarifica anumite aspecte ale acestora şi a facilita prelucrarea acestora faţă de către echipa centrală a Misiunii de Monitorizare.
A doua parte a trainingului s-a axat nemijlocit pe Monitorizarea implementării activităţilor specifice ale Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției. În mod particular, au fost discutate și analizate acţiunile din cadrul Planului de acţiuni care au expirat în trimestrul IV anul 2012 şi urmează să expire în trimestrul I anul 2013, şi care, potrivit metodologiei de monitorizare, urmează a fi verificate nu doar la nivel central, dar și la cel local (în teritoriu). De asemenea, a fost analizat modelul formularului de raportare propus de către echipa de experţi spre utilizare monitorilor din teritoriu.
La finalul trainingului, monitorii au fost familiarizaţi cu modalitatea tehnică de prelucrare a informaţiei de către echipa centrală și mecanismele de raportare noi instituite în cadrul reţelei.
Astfel, per ansamblu, pe parcursul trainingului, monitorii au fost instruiți asupra instrumentelor de monitorizare, aplicarea lor în teren, raportarea şi comunicarea internă în cadrul rețelei.
Pentru mai multe detalii, contactaţi: Iulia Munteanu, ofiţer de presă
Tel: (22) 450024, GSM: 069072579, e-mail: pr@promolex.md

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33