Vizualizări: 5045
Agenţiile de dezvoltare regională vor renunţa la documentele pe hârtie în favoarea celor electronice
29 Ianuarie 2013 — Din iunie 2013, Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR-urile) vor putea renunţa la multitudinea de documente pe hârtie cu care lucrează zi de zi şi vor apela la circuitul electronic. Asta deoarece la acea dată va fi deja funcţional Sistemul Informatic de Gestiune a Documentelor şi Înregistrărilor în Autorităţile Publice Centrale - SIGEDIA. Sistemul pilot include Cancelaria de Stat si alte opt ministere, printre care şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, căruia i se subordonează ADR-urile.
Sprijinul financiar pentru conectarea ADR-urilor la sistemul informaţional unic a fost asigurat din fondurile Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), oferit prin intermediului proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", gestionat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Prin acest sprijin, GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi - Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Agenţiilor de Dezvoltare Regionale - de a coordona şi de a monitoriza procesul de dezvoltare regională.
Anual, peste 1500 de documente sunt incluse în registrul de corespondenţă al fiecărui ADR. Asta fără a ţine cont de pachetul consistent de acte care însoţeşte procedurile de achiziții publice. Anual, fiecare ADR cheltuie apr. 30.000 de lei pentru hârtie.
„Sistemul informaţional unic va face mai eficient lucrul în cadrul ADR Nord, întrucât utilizarea în practică a noilor instrumente de interacţiune va facilita comunicarea internă și va contribui esențial la un control mai bun al comunicării externe.", explică directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Proiectul SIGEDIA face parte din Iniţiativa „Guvern fără hârtie". Aceasta vine să reducă cheltuielile Executivului şi să eficientizeze munca funcţionarilor. Implementarea proiectului va duce la diminuarea costurilor administrative din contul reducerii volumului de hârtie şi a tehnicii de birotică utilizate în procesul de circulaţie a documentelor oficiale. Or, anual, se cheltuie în jur de 13 milioane de lei pentru hârtie. De asemenea, se va diminua durata recepţionării corespondenţei oficiale de la câteva zile, în cazul celei pe suport de hârtie, până la câteva secunde în cadrul SIGEDIA.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33