Vizualizări: 3437
Republica Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei: „cooperare, timp, insistență și eforturi”
Strasbourg, 4 Octombrie 2012 — VICEPREȘEDINTA PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA, LILIANA PALIHOVICI, A AVUT O ALOCUȚIUNE ÎN FAȚA COMISIEI PENTRU DREPTURILE OMULUI A ADUNĂRII PARLAMENTARE A CONSILIULUI EUROPEI.
Executarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului în Republica Moldova a fost discutată, la Strasbourg, marți, de către Comisia pentru Drepturile Omului a APCE, iar în debutul acestei reuniuni Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, a avut o alocuțiune în care a prezentat acțiunile realizate în acest domeniu, precum și provocările rămase.
Organizarea audierilor în comisiile specializate ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (CoE) este o practică relativ nouă și vizează implicarea mai largă a parlamentelor naționale în monitorizarea executării deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În alocuțiunea sa adresată Comisiei pentru Drepturile Omului a CoE, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova (APCE), Liliana Palihovici, care este, din ianuarie 2012, și Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a confirmat angajamentul puternic al autorităților moldovene de a îndeplini recomandările Rezoluției 1787 (2011) a APCE cu privire la Moldova, iar acest proces necesită „cooperare, timp, insistență și eforturi”.
„Respectarea drepturilor omului și implementarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului rămân una dintre prioritățile autorităților Republicii Moldova”, a afirmat Preşedinta Delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Liliana Palihovici.
Oficialul de la Chișinău a exemplificat în luarea sa de cuvânt acțiunile întreprinse la nivel național în domenii precum adoptarea unei legislații orientate social, ameliorarea condițiilor de detenție, combaterea torturii și relelor tratamente, reintegrarea țării și respectarea drepturilor omului.
„Datele statistice preliminare relevă o descreștere a numărului de încălcări repetate ale deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33