Vizualizări: 3553
Mesajul Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana PALIHOVICI, rostit în cadrul Şedinţei festive cu ocazia aniversării a 20-a de la fondarea sistemului naţional de proprietate intelectuală şi a Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI)
Chişinău, 9 Septembrie 2012 — Doamnelor şi domnilor,
Excelenţe, Domnilor Ambasadori,
destinşi oaspeţi, parteneri!
Suntem într-un anotimp în care începem să strângem roadele. Iar atunci când punem împreună pe masă bogăţiile acestui pământ – fructele şi legumele, pâinea şi vinul – toate au sens doar dacă sunt însoţite de principala noastră comoară: oamenii.
De mai mulţi ani ne spunem unii altora că principala bogăţie a Republicii Moldova sunt oamenii – care au idei şi realizări, însufleţire şi creativitate, iniţiativă şi intelect, inspiraţie şi inovaţii.
Şi pentru ca talentele să aducă oamenilor şi beneficii personale, şi beneficii publice, a fost nevoie de un sistem naţional de proprietate intelectuală care s-a constituit de la independenţă încoace şi a fost continuu dezvoltat şi consolidat pentru a asigura securitatea necesară proprietăţii intelectuale. Omagiem astăzi pe cei care timp de 20 ani au dezvoltat acest sistem şi au consolidat mecanismele de protecţie a proprietăţii intelectuale a Republicii Moldova.
Cred că principala realizare a acestei Agenţii în cele două decenii de activitate a fost faptul că a reuşit să scurteze şi să facă mai puţin complicat drumul creatorilor de la idee până la brevet. Acest fapt merită apreciat. Felicitări pentru asta!
Vreau să menţionez că evoluţia Republicii Moldova pe calea integrării europene a determinat şi armonizarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale cu acquis-ul comunitar, pentru a putea asigura un nivel de protecţie şi de respectare a drepturilor de proprietate intelectuală echivalent celui existent în Uniunea Europeană şi în conformitate cu angajamentul asumat prin Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
32 de tratate internaţionale semnate, cadrul juridic naţional în domeniul proprietăţii intelectuale dezvoltat în conformitate cu normele internaţionale şi cele ale Uniunii Europene – acestea sunt unele dintre elementele care ne asigura că beneficiile muncii intelectuale vor aduce rezultate pozitive în domenii-cheie pentru Moldova: agricultură şi industrie alimentară, medicină şi chimie. Împreună cu acestea, contribuim la prosperitatea oamenilor şi a ţării.
Felicitări încă o dată şi noi realizări intelectuale!

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33