Nume
Parola
Vizualizări: 5563
ADR Centru va lansa proiectul „Dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar”
or. Telenești, 26 aprilie 2012, 25 Aprilie 2012 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Primăria orașului Telenești vă invită la evenimentul de lansare a proiectului „Dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar”. Evenimentul va avea loc joi, 26 aprilie 2012, ora 13.00, în incinta primăriei orașului Telenești.
La eveniment vor participa reprezentanți și funcționari al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR Centru, reprezentanți ai Consiliului Raional Telenești, primarii localităților partenere la proiectul dat, reprezentanţi ai societăţii civile şi a sectorului privat. Partenerii proiectului dat sunt Consiliul Raional Telenești și primăria satului Inești care, împreună cu aplicantul, ADR Centru și ministerul de resort, vor semna un acord de parteneriat pentru a asigura bunul mers al implementării proiectului.
Acest proiect este unul din cele 6 care au fost selectate pentru finanțare în anul 2012, dintre cele 67 depuse la primul apel de proiecte. Proiectul se încadrează în prioritatea nr. 1 - „Reabilitarea infrastructurii fizice”, măsura 1.1 – reabilitarea și construcția rețelelor de apă, canalizare și a stațiilor de epurare.
Despre proiect:
Aplicant : Primăria or. Telenești.
Obiectiv general : Dezvoltarea cooperării intercomunitare pentru creşterea calităţii vieţii şi a mediului înconjurător prin reabilitarea şi modernizarea sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate din oraşul Teleneşti şi satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti.
Parteneri: Consiliul Raional Telenești, primăria satului Inești.
Suma totală a proiectului : 4 455 800 lei lei, suma aprobată de FNDR – 4 000 000 lei.
Durata de implementare : 12 luni