Nume
Parola
Vizualizări: 2641
IDIS think-tank: partidele se precipită pentru alegerile parlamentare din 2009
28 Octombrie 2008 — Partidele se precipită pentru alegerile din 2009, iar sondajele de opinie şi resursele administrative devin un instrument combativ pentru trasarea frontierelor imaginare ale bătăliei electorale, constată expertul politic al IDIS „Viitorul” în cea mai recentă ediţie a „Monitorul Economic: analize şi prognoze trimestriale” (trimestrul 3 din 2008). Munteanu subliniază că „existenţa unor multiple deficienţe de comunicare, menţinerea unor lideri hibrizi, cu biografii fabricate în vechiul regim, comportă coexistenţa unor legalităţi şi culturi politice practic imcompatibile, în acest moment.” Analistul politic anticipează totodată „proiectarea unui larg vot negativ contra tuturor, ceea ce ar putea fi instrumentat ca vot util de către partidul puterii.” Apropierea alegerilor este devansată de febrilitatea obţinerii din partea UE a cel puţin unei „recunoaşteri” parţiale a meritelor actualului Guvern în procesul implementării angajamentelor sale europene, consideră expertul IDIS „Viitorul”. „Un document politic semnat la Brussels ar cântări mult în acest moment, însă alegerile pot servi multe probe contrare susţinerii verbale.”, conchide Munteanu. Referitor la diferendul transnistrean, expertul IDIS semnalează că negocierile sunt blocate definitiv, în acest moment. Următoarele luni vor consemna doar acest deficit de progrese, ca urmare a imposibilităţii de a acomoda în termeni constituţionali ambiţiile liderilor separatişti, este de părere Igor Munteanu. „Nu este uşor de aşteptat o decizie rapidă pe substituirea pacificatorilor ruşi printr-o Misiune civilă de menţinere a păcii sub egida UE sau ONU, într-un moment în care marile instituţii internaţionale sunt puternic afectate de tumultul crizelor, iar ecourile războiului din Georgia încă nu şi-a consumat efectele sale imediate.”, mai precizează analistul. „Monitorul Economic” este o publicaţie trimestrială, care face predicţii economice şi invită la reflecţie critică. Capitolul pe politică explică modul de creare a „regulilor de joc” în sfera politicului, care au repercusiuni asupra climatului de business. PERSOANĂ DE CONTACT: Laura Bohanţov Coordonator relaţii publice Tel: 221844 GSM: 069918296 e-mail laura.bohantov@viitorul.org