Nume
Parola
Vizualizări: 1782
IDIS „Viitorul” va inaugura Biblioteca Societăţii Civile
Chişinău, 5 Mai 2009 — IDIS „Viitorul” va inaugura vineri, 8 mai 2009, Biblioteca Societăţii Civile. Centrul de resurse a fost amenajat cu suportul Ambasadei Ungariei în Republica Moldova. Ceremonia de inaugurare va avea loc începând cu ora 10:00, la parterul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, situat pe str. Iacob Hîncu 10/1. La eveniment este aşteptat Ambasadorul Ungariei în RM, E.S. dl. György Varga. La inaugurare au mai fost invitaţi reprezentanţii mass-media şi ai sectorului ONG. Biblioteca Societăţii Civile tinde să cuprindă toate publicaţiile produse de societatea civilă din R. Moldova. Mai mult, vizitatorii vor putea accesa versiunile electronice ale publicaţiilor direct de la calculatoarele Centrului de resurse. # # # IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org.