Nume
Parola
Vizualizări: 3038
Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei lansează Campania „Săptămâna Națională a Bunătății”, ediția 2
Chișinău, 14 Noiembrie 2022 — Când ai făcut sau primit ultima dată un gest de bine? Ce înseamnă să fii solidar/ă cu nevoile oamenilor din jur și cât te costă bunătatea?

În contextul zilei internaționale a bunăvoinței, de pe 14 noiembrie până pe 18 noiembrie 2022, Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, cu susținerea Ambasadei Suediei, desfășoară cea de-a doua ediție „Săptămâna Națională a Bunătății”.

Timp de o săptămână, mai multe organizații filantropice, agenți economici, instituții de învățământ, persoane influente vor vorbi și promova filantropia personală și corporativă ca alternativă pentru soluționarea problemelor sociale și model de educație a tinerei generații și vor încuraja oamenii să facă gesturi de bunătate.

În ultimii 2 ani, vizibil, în spațiul public a crescut numărul de proiecte sociale și campanii filantropice. Beneficiarii finali ai acțiunilor din spațiul public au fost: persoanele refugiate, familiile din Moldova aflate în situație de vulnerabilitate, bătrânii, sistemul de medicină.

„Crizele cu care s-a confrunta R. Moldova, în special Pandemia Convid-19 și acum criza refugiaților, toate aceste provocări ne-au făcut să ne unim eforturile, să mergem în localități, să intervenim acolo unde putem să ajutăm, astfel încât cei care au ajuns într-o situație dificilă să poată ieși cu bine”, a declarat Ilie Chirtoacă, Președintele Platformei pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei.

În context, Serghei Neicovcen, Director executiv al Centrului CONTACT, a adresat un îndemn tuturor organizațiilor societății civile „în această săptămână, încercați să fiți mai aproape de beneficiari și constituenți, să fiți alături de cei nevoiași, care au nevoie de suportul vostru, fiți activi și comunicați cu acei agenți economici și filantropi, care au posibilitatea de a dona și ajuta”.

Mesajul campaniei a fost susținut Doina Cernavca, Președinta Asociației Ajută un Om, care a menționată că „în țara noastră lumea asociază filantropia cu surse financiare, dar, din experiența noastră, a face bine nu este neapărat să ai mulți bani. A face bine înseamnă să-l vezi pe cel de lângă tine, care are nevoie să fie auzit, văzut, să-i fii alături la necaz”.

Ținând cont de fenomenele enumerate și contextul zilei Internaționale a Bunăvoinței (13 noiembrie), de pe 14 noiembrie 2022, timp de o săptămână, Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei va desfășura mai multe acțiuni de sensibilizare și mobilizare a publicului larg cu genericul „Bunătatea începe cu tine”.

Vă invităm să urmăriți acțiunile desfășurate în cadrul Săptămânii pe pagina Evenimentului sau pe pagina Platformei pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei.

Săptămâna Națională a Bunătății este desfășurată de Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, cu susținerea financiară a Suediei.

Pentru detalii, contactați Elena Nofit, comunicatoarea Săptămânii Naționale a Bunătății: elena.nofit@gmail.com, 069749924