Vizualizări: 5828
Ziua Europei, celebrată la Edineț. Directorul ADR Nord, Maria Prisacari: Nevoia de solidaritate este mai actuală ca niciodată
Edineț, 21 Mai 2022 — Ziua Europei a fost marcată sâmbătă, 21 mai, la Edineț în cadrul Orășelului European amenajat în centrul localității. Cultura, proiectele și valorile europene au fost promovate de rând cu solidaritatea și pacea. Sute de oameni din nordul țării au avut ocazia să se informeze despre proiectele implementate în Republica Moldova din surse europene. Tinerii din regiune au aflat detalii despre programele de studii în țările din Uniunea Europeană.
La eveniment au participat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, reprezentanți ai Ambasadelor României, Germaniei și Suediei, consulul general al României la Bălți, ES Petrișor Dumitrescu, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, autorități publice locale din nordul republicii, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și jurnaliști.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit la Edineț despre faptul că Uniunea Europeană este un proiect de pace și prosperitate, și că Parlamentul European a apreciat gestul de solidaritatea al moldovenilor față de refugiații ucraineni. Președintele Republicii Moldova a mai spus că Uniunea Europeană este un proiect de pace și prosperitate și că noi singuri trebuie să ne modernizăm țara, cu ajutorul Uniunii Europene.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, a spus că, în acest an, solidaritatea pentru pace este principalul mesaj al activităților planificate cu ocazia Zilei Europei. „Astăzi, mai mult ca oricând, valorile care stau la baza creării și activității Uniunii Europene – unitatea, solidaritatea, pacea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, în special a dreptului fundamental la viață – devin indispensabile. Războiul din țara vecină aduce pentru noi toți datoria personală de a proteja pacea”, a relevat ES Jānis Mažeiks.
În mesajul său de salut, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a vorbit despre beneficiile cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Totodată, directorul ADR Nord a menționat că, după doi ani de pandemie și, mai nou, în contextul regional actual, nevoia de solidaritate este mai actuală ca niciodată. „Uniunea Europeană și țările partenere ne sprijină de mult timp, oferindu-ne suport în implementarea proiectelor regionale. Cu suportul Uniunii Europene, ADR Nord implementează cinci proiecte de dezvoltare regională: trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și două proiecte de sporire a eficienței energetice, cu un buget total de circa 200 milioane de lei. Europa este un exemplu de corectitudine și un proiect de perspectivă, spre care comunitatea noastră aspiră", a spus șefa ADR Nord.
La rândul său, primarul de Edineț, Constantin Cojocaru, a menționat că Republica Moldova și Edineț sunt parte a spațiului european.
În piața principală din Edineț, unde a fost amenajat Orășelul European, a urmat un concert susținut de artiști locali acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra. Bucătăria europeană a făcut parte din Orășelul European, care a găzduit, de asemenea, o serie de activități culturale și interactive pentru toată lumea, inclusiv pentru copii.
În nordul țării, evenimente adiționale pentru a marca Ziua Europei vor fi organizate la Soroca și Bălți, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, autoritățile locale și rețeaua de Eurocluburi și Centre de Informare Europeană din întreaga țară.
În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33