Vizualizări: 6741
Programul de dezvoltare a turismului în Regiunea Nord, monitorizat după un an de implementare. GLRS identifică noi oportunități de dezvoltare a sectorului
Bălți, 28 Martie 2018 — Grupul de lucru regional sectorial (GLRS) care a participat la elaborarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul sporirii atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN), din care fac parte autorități publice locale și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, s-a întrunit miercuri, 28 martie, în cadrul unei ședințe în incinta ADR Nord pentru a monitoriza procesul de implementare a Planului de acțiuni al PRS și a identifica noi oportunități de dezvoltare a turismului rural și agroturismului.
Referindu-se la Programul de dezvoltare a turismului pentru RDN, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a accentuat importanța acestui document strategic cu impact de lungă durată. „Avem obiective turistice cunoscute nu doar în țară, dar și peste hotare. Actualul Programâ de dezvoltare a turismului este un document strategic de perspectivă, prin intermediul căruia urmează să punem în valoare destinațiile noastre turistice și să impulsionăm dezvoltarea turismului în regiunea noastră”, a spus directorul ADR Nord, menționând în context un șir de avantaje ale potențialului turistic autohton.
În cadrul discuțiilor, șefa Secției planificare strategică și programare (SPSP) a ADR Nord, Inga Cojocaru, a vorbit despre gradul de realizare a PRS în domeniul sporirii atractivității turistice în primul an de implementare. Totodată, Victoria Zabolotnîi, specialistă în atragerea investițiilor în cadrul ADR Nord, a prezentat membrilor GLRS proiectele de promovare a turismului implementate, în proces de realizare și depuse în cadrul mai multor programe internaționale. La rândul lor, specialiștii SPSP Diana Josan și Pavel Curcovici au prezentat perspectivele de dezvoltare a agroturismului, turismului rural și gastronomic, precum și criteriile de identificare a potențialului turistic rural al Regiunii de Dezvoltare Nord. De asemenea, și membrii GLRS au prezentat informații relevante despre potențialul turistic din zona rurală.
Vorbind despre gradul de realizare a PRS în domeniul sporirii atractivității turistice în primul an de implementare, șefa SPSP, Inga Cojocaru, a precizat că, în decurs de un an, au fost realizate 19 la sută din acțiunile planificate pentru perioada 2017-2025. Totodată, în proces de realizare se află 48 la sută din activitățile planificate, iar nerealizate rămân 33 la sută din activități. Activitățile planificate țin de modernizarea și amenajarea locațiilor turistice, dezvoltarea competențelor de inițiere și gestionare a afacerilor în domeniul turismului, valorificarea și promovarea potențialului turistic.
Printre rezultatele obținute în domeniul sporirii atractivității turistice în RDN specialiștii ADR Nord au menționat: dezvoltarea și depunerea la programe internaționale a 3 proiecte; 2 proiecte implementate; 1 proiect în proces de implementare; circa 120 de persoane instruite în dezvoltarea agropensiunilor; 1 concurs în domeniul agroturistic organizat; 2 de vizite de studiu desfășurate în Estonia și Polonia; 1 set de promovare a turismului elaborat; 5 proiecte promovate pe site-ul ADR Nord; 5 agropensiuni promovate în Polonia, la Târgul „Smaki Regionow” din Poznan, Polonia.
Următoarea ședință a GLRS este planificată pentru începutul lunii iunie 2018. Între timp, specialiștii ADR Nord urmează să se deplaseze în regiune pentru a facilita procesul de elaborare a noilor proiecte de dezvoltare a turismului și a identifica surse financiare pentru implementarea acestora.
PRS în domeniul sporirii atractivității turistice al RDN a fost aprobat de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord în luna ianuarie 2017.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33