Nume
Parola
Vizualizări: 1698
Directorul ADR Nord a participat la Târgul Regional de Inovare din Arad, România. „Sfera inovării trebuie să fie prioritară pentru instituțiile de dezvoltare regională”
Arad, România, 23 Octombrie 2015 — Zeci de inovatori şi inventatori au participat la cea de-a treia ediţie a Târgului Regional de Inovare care a avut loc miercuri, 21 octombrie 2015, la Arad, România. La eveniment a fost invitat să participe și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) din Republica Moldova, Ion Bodrug. Evenimentul a fost organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) din România şi Asociaţia Tehimpuls.

Ediția din acest an a Târgului Regional de Inovare din Arad a cuprins o conferință ce a avut ca vorbitori experți internaționali, întâlniri bilaterale dintre companii și organizații de cercetare din Regiunea Vest a României și companii europene participante la târg în vederea stabilirii de colaborări și parteneriate de afaceri, precum și Competiția Regională de Inovare adresată organizațiilor (companii private, universități, institute de cercetare) și persoanelor fizice din Regiunea Vest a României care dezvoltă produse inovative.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, consideră că sfera inovării trebuie să fie prioritară pentru instituțiile de dezvoltare regională. „Este de neimaginat dezvoltarea regională fără contribuția oamenilor de știință. Să identificăm puncte de tangență cu cât mai mulți parteneri de dezvoltare pe dimensiunea inovării”, susține directorul ADR Nord.

„Ediția din acest an a fost mai spectaculoasă decât precedentele. Avem o evoluție foarte bună a calității proiectelor, care aduc o inovare ce tinde spre un produs vandabil în piață. Sunt câțiva tineri care probabil au investit foarte mulți bani în ceea ce au produs ca și prototip. Au și câteva produse vândute. Acestea sunt produsele pe care noi vrem să le stimulăm să continue”, a precizat directorul ADR Vest, Sorin Maxim, citat de Tion.ro.

La cea de-a treia ediție a Târgului Regional de Inovare au fost premiate 10 proiecte. Primii trei clasați au primit din partea Innovation Norway câte un grant de 10.000 de euro.

La Târgul Regional de Inovare din Arad au participat inovatori și inventatori din țări precum Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Norvegia, Serbia, Ungaria și România.

Menționăm că ADR Nord și ADR Vest colaborează din anul 2011, în baza unui acord de parteneriat. De asemenea, ADR Nord cooperează și cu Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic din Republica Moldova. În baza unui acord bilateral încheiat la Bălți în 2012, cele două instituții organizează activități specifice domeniului dezvoltării regionale.

www.adrnord.md