Vizualizări: 5314
Socialiştii au adoptat o declaraţie cu privire la formarea majorităţii parlamentare
26 Ianuarie 2015 — La sediul PSRM a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM. La întrunire au participat toţi membrii Consiliului, toţi conducătorii organizaţiilor teritoriale ale partidului, ai aripei de tineret a PSRM, mişcării “Garda Tînără”, toţi membrii fracţiunii parlamentare a PSRM.
În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, printre care: situaţia actuală în domeniul economic, social şi politic din ţară; pregătirea formaţiunii către alegerile locale. Totodată, participanţii la şedinţă au adoptat o declaraţie cu privire la crearea majorităţii parlamentare.
În declaraţie se spune:
“Partidul Socialiştilor a luat act de formarea unei majorităţi parlamentare, constituită din PLDM, PDM şi PCRM.
Constatăm că s-a întîmplat ceea ce multă lume bănuia încă înainte de alegeri – formarea unei coaliţii a oligarhilor, o coaliţie a celor trei Vlazi, al cărei scop este protejarea averilor personale şi gestionarea în comun a puterii şi a fluxurilor financiare. Politica şi ideologia este secundară pentru ei, iar problemele socio-economice ale cetăţenilor lipsesc din lista lor de interese.
PSRM nu a participat la formarea majorităţii parlamentare, nu a votat propunerile pentru preşedinte şi vicepreşedinţii Parlamentului, nu va vota noul govern.
PSRM regretă votul Partidului Comuniştilor şi respectiv contopirea acestei formaţiuni cu cei care au adus Republica Moldova în prag de faliment.
Regretabil este şi faptul, că Partidul Comuniştilor n-a mers la susţinerea celor trei obiective propuse de Partidul Socialiştilor:
-Anularea Acordului de Asociere cu UE.
-Organizarea unui referendum naţional privind aderarea la Uniunea Euroasiatică.
-Introducerea cursului de Istoria Moldovei în şcoli.
De acum înainte, eşichierul politic de stînga este reprezentat în Republica Moldova de o singură formaţiune politică parlamentară – Partidul Socialiştilor. Tot PSRM este singura opoziţie reală faţă de noua guvernare.
În aceste condiţii, de uzurpare totală a ţării de către triada oligarhică, noi considerăm că alegerea şefului statului în 2016 poate fi grav compromisă.
Alegerea preşedintelui trebuie să fie delegată poporului Republicii Moldova. Preşedintele ţării trebuie să fie ales prin vot direct, ca să fie devotat cetăţenilor, nu oligarhiei, şi să fie pe deplin legitim ca reprezentant al statului.
Noi, socialiştii, pledăm pentru alegerea prin vot direct a şefului statului şi mizăm din plin pe susţinerea cetăţenilor, a societăţii civile şi a corpului diplomatic în acest sens.
Ţara se află de mai mult timp într-un vid al legii, ordinii şi dezvoltării. Statul ca şi cum nu mai funcţionează. Sistemul bancar este în continuare jefuit, leul se devalorizează, tarifele şi preţurile cresc, oamenii sărăcesc şi rămîn fără locuri de muncă, exporturile scad în continuare, satele sunt depopulate, infrastructura degradează, datoriile externe cresc, investitorii nu se grăbesc să vină, agricultorii nu primesc ajutor de la stat, criminalitatea bîntuie în sate şi oraşe, corupţia devine tot mai sufocantă. Moldova merge din rău în mai rău.
PSRM va lupta împotriva oligarhilor, nu doar în Parlament, dar şi la alegerile din această primăvară, pe teren ideologic, prin mitinguri şi acţiuni de protest, prin toate căile legale posibile. Va lupta pentru apărarea drepturilor şi intereselor fiecărui cetăţean al ţării. Vom insista în continuare să fie organizat un referendum naţional privind aderarea la Uniunea Euroasiatică.
PSRM este convins de faptul că la următoarele alegeri aceste partide antipopulare, alături de noul satelit al lor comuniştii vor trece în nefiinţă politică.
Partidul Socialiștilor va lupta în continuare pentru ca aceste alegeri să fie anticipate.”

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33