Vizualizări: 4425
Socialiştii acuză MAI de persecutarea ilegală a opoziţiei
30 Septembrie 2014 — Astăzi, membrii şi adepţii Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne a RM.
Socialiştii şi-au exprimat indignarea faţă de acţiunile colaboratorilor organelor ordinii publice, care au supus percheziţiilor pe preşedintele organizaţiei teritoriale a PSRM din raionul Făleşti, Oleg Sava.
„Moldova este cea mai coruptă ţară din Europa. Nici un ministru, nici un funcţionar nu a fost pus la închisoare. Membrii noştri sînt urmăriţi penal, sînt supuşi percheziţiilor. Nu este un lucru normal, domnule Recean. Am venit aici să-l apărăm pe colegul nostru din Făleşti, casa căruia a fost percheziţionată fără ca acesta să fie pus la curent. Nu avem poliţie – avem călăi ai regimului. Noi îl vom apăra pe fiecare, noi vă vom impune să lucraţi, să ţineţi cont de faptul că şeful dumneavoastră, Vlad Filat, a fost învinuit de corupţie şi demis, dar continuă să se afle în libertate pînă în prezent. Ruşine lui Recean! Domnule Recean, nu vă jucaţi cu focul, dacă nu cunoaşteţi legile, nu-i impuneţi pe colaboratorii poliţiei să le încalce. Veţi răspunde pentru faptele dumneavoastră”, a declarat secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea.
„Atunci cînd unicul partid de opoziţie din ţară este supus presiunilor din partea autorităţilor, este o dovadă a lipsei de democraţie în stat. Guvernarea are frică de noi. Pentru că sîntem mulţi, pentru că sîntem profesionişti. Nu sîntem noi, cei care fură milioane. Voi sînteţi cei care ar trebui să vă temeţi”, a menţionat activistul „Gărzii Tinere”, Alexandru Melniciuc.
„Care este finalitatea reformelor poliţiei, dacă criminalitatea creşte? Cu cine luptaţi? Cu cei care organizează proteste paşnice? Jos poliţia politică!”, a declarat membrul comitetului executiv al PSRM, Oleg Lipski.
„Noi ne vom apăra colegii, care nu au făcut nimic rău sau criminal. Poliţia va fi în serviciul poporului, şi nu a PLDM. De cîte ori ne veţi presa organizaţiile noastre, de atîtea ori vom veni aici”, a spus în final juristul PSRM, Vasile Bolea.
Anterior, Igor Dodon, liderul PSRM a declarat: “Încercaţi să ne intimidaţi, domnilor eurounionişti? Nu veţi reuşi... socialiştii nu se lasă bătuţi. Nu ne vom trăda colegii, vom lupta şi-l vom apăra pe fiecare”.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33