Vizualizări: 3235
Peste 100 de chişinăuieni au cerut audieri publice pe marginea construcţiilor ilegale
31 Martie 2014 — Activişti ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi simpli chişinăuieni au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru a-şi exprima indignarea faţă de acţiunile municipalităţii în domeniul construcţiilor ilegale.
Protestatarii sînt indignaţi de creşterea necontenită a numărului de construcţii ilegale, fără ca primăria să se implice în combaterea acestui fenomen. Din cauza construcţiilor ilegale, aspectul oraşului devine tot mai macabru.
„Sîntem profund indignaţi că nimeni din oficialii de la primărie nu vine în faţa protestatarilor, nimeni dintre demnitari nu doreşte să se implice în combaterea schemelor frauduloase existente şi rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă Chişinăul. La noi zilnic se adresează după susţinere zeci de cetăţeni, care se confruntă cu diverse probleme şi cărora Primăria nu le acordă nici un sprijin”, a menţionat Victor Poleacov, juristul PSRM.
Ion Ceban, deputat al grupului socialist din Parlamentul RM a remarcat că Dorin Chirtoacă se teme să se întîlnească cu chişinăuienii. „El este primar graţie judecătorilor , deoarece altfel demult era demis prin referendum”, a menţionat Ion Ceban.
Socialiştii au solicitat stoparea în mod de urgenţă a tuturor cazurilor de construcţii cu abateri de la legislaţie, înregistrate în Primărie; organizarea în termen de 10 zile a audierilor publice; crearea unei comisii de evaluare şi anchetă pe marginea cazurilor de abuz şi tragerea la răspundere a funcţionarilor publici, vinovaţi de aceste ilegalităţi; aprobarea unui regulament în domeniul construcţiilor. Socialiştii se adresează tuturor partidelor să susţină acţiunile de combatere a haosului din Chişinău.
Protestatarii au scandat: „Opriţi distrugerea oraşului!”, „Ajunge să furaţi!”, „Chirtoacă, demisia!”, „Noi vrem altceva!, etcetera.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33