18 Martie 2014 — Există procese sociale şi regionale care, dacă nu sunt corect gestionate, evoluează spre situaţii de conflict şi probleme teritoriale. Cazul Crimeei a demonstrat ce se poate întâmpla atunci când autorităţile centrale ale unui stat comit un şir de erori strategice şi nu iau măsuri preventive, pentru a anticipa situaţiile de fragmentare a statului.

Kievul a comis trei greşeli grave.

1. Nu a organizat un referendum naţional privind vectorul extern al ţării. Dacă ar fi fost organizat un asemenea referendum în 2013, nu s-ar fi ajuns în 2014 la revolte, la puci şi la pierderea a peste o sută de vieţi omeneşti. Nu s-ar fi ajuns la criza politică, la criza de legitimitate a puterii şi la criza teritorială în Ucraina.

2. Kievul nu a ţinut cont de procesele regionale şi de clivajele identitare, a tratat fenomenele superficial şi nu a avut viziunea curajoasă de a propune la timpul oportun un proiect de federalizare a Ucrainei, care le-ar fi oferit drepturi largi unor regiuni ale ţării. În cazul unei Ucraine Federale, politica internă şi externă a ţării ar fi fost mai echilibrată, situaţia socială şi identitară ar fi fost mult mai stabilă şi temperată, nu s-ar fi ajuns la cutremurile sociale de azi, regiunile rebele nu ar fi avut aceeaşi motivaţie de a se desprinde de un stat care nu le garantează deplina autonomie.

3. Kievul a neglijat impactul nociv al mişcărilor şi ideologiilor ultranaţionaliste (sau chiar neo-naziste şi fasciste). Odată ajunse la putere, mai ales pe calea puciului, mişcările ultranaţionaliste au ridicat ideea de etnocraţie şi şovinism la rang de ideologie a statului, au votat interzicerea limbilor regionale, au impus restricţii abuzive în raport cu alte etnii şi au promovat o ură xenofobă la nivel de societate. Practic, xenofobia ultranaţionaliştilor de pe Maidan a pornit mecanismul de destrămare a Ucrainei pe linii etno-regionale.

Cel mai grav însă este că aceleaşi erori strategice sunt comise astăzi de Chişinău.


1. Guvernarea nu acceptă ideea organizării unui referendum naţional privind vectorul extern al ţării. În consecinţă, cel puţin o jumătate din populaţia ţării se simte neglijată şi abuzată politic. În cazul semnării acordului de asociere cu UE, în Republica Moldova, ca şi în Ucraina, s-ar putea porni forţele centrifuge.

2. Nu este luată în serios ideea de federalizare a Republcii Moldova, care la etapa de astăzi este unica soluţie care mai poate păstra integritatea teritorială a ţării. Nu este exclus că în curând şi ideea de federalizare ar putea fi depăşită.

3. La guvernare în Chişinău au fost şi sunt prezente forţe antistatale, unioniste, care influenţează procesul de luare a deciziilor în stat. Promovarea deschisă a ideilor unioniste (inclusiv prin recenta şi ruşinoasa campanie în mass-media), numirea în funcţii înalte a unor politicieni unionişti, românizarea forţată a societăţii moldoveneşti se aseamănă cu şovinismul ultranaţionaliştilor de la Kiev. Şi are acelaşi impact în regiuni. Ca şi în Ucraina, în Republica Moldova există pericolul ca în unele regiuni populaţia să ia decizia să se detaşeze de corpul ţării.

Stimaţi concetăţeni, colegi politicieni, jurnalişti şi lideri de opinie. Paralele cu Ucraina sunt prea evidente şi riscurile destrămării teritoriale a Republicii Moldova sunt la fel de mari.

În acest context, noi socialiştii propunem următoarele acţiuni urgente:

1. Amînarea pe un termen nelimitat a oricăror semnări de acte, acorduri şi documente privind politica externă a ţării.

2. Organizarea unui referendum naţional privind politica externă, care să arate tabloul real al opţiunilor geopolitice ale populaţiei. Acest referendum va permite reconcilierea cetăţenilor cu puterea centrală şi identificarea unei poziţii geopolitice echilibrate a Chişinăului.

3. Interzicerea prin lege a oricărei propagande unioniste şi de lichidare a statalităţii Republicii Moldova. Calificarea drept antistatală şi anticonstitutională a activitatii cetăţenilor străini care promovează ideile unioniste.

4. Iniţierea unor discuţii oficiale naţionale şi internaţionale privind proiectul de federalizare a Republicii Moldova, ca unică soluţie reală pentru păstrarea statalitatii şi integrtităţii teritoriale, menţinerea Transnistriei, dar probabil şi a Găgăuziei, ataşate de corpul ţării.

Aceste condiţii sunt realiste şi pertinente. Ele încă pot salva Republica Moldova de la destrămare şi dispariţie. In caz contrar, Leancă ar putea fi ultimul premier al Republicii Moldova integre, aşa cum Ianukovici a fost ultimul preşedinte al Ukrainei integre.