Nume
Parola
Vizualizări: 3235
Din 7 martie cetăţenii Republicii Moldova vor putea perfecta buletine de identitate de tip nou
Chişinău, 1 Martie 2013 — Guvernul a aprobat specimenele buletinului de identitate de tip nou şi noul Regulament privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţă a locuitorilor Republicii Moldova. Noul buletin va fi în format ID-1 şi va avea dimensiunile unui card bancar (54,0 mm x 85.6 mm). Toate informaţiile cu caracter personal vor fi incluse în buletin. Fişa de însoţire va fi utilizată doar la votare. Va fi modificat şi aspectul buletinului pentru apatrizi, refugiaţi şi permisul de şedere.
Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor menţionează că modificarea aspectului actelor de identitate este о recomandare a organizaţiilor internaţionale, iar formatul ID-1 este utilizat pe larg în statele Uniunii Europene. Punerea în aplicare a proiectului nu prevede cheltuieli financiare din bugetul de stat.
Ajustarea buletinului de identitate la rigorile internaţionale prin asigurarea unui grad sporit de protecţie şi conformarea conţinutului informaţional la cerinţele legislaţiei din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal va contribui la realizarea fazei a doua a Planului Naţional de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeana in domeniul liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Actele de identitate emise până pe 7 martie vor rămâne în vigoare până la expirarea valabilităţii acestora.