Nume
Parola
Vizualizări: 2688
Socialiştii propun votul nominal în cazul legii privind minorităţile sexuale 24 mai 2012
24 Mai 2012 — Grupul parlamentar al socialiştilor va propune ca legea privind liberalizarea practicilor homosexuale să fie supusă unui vot nominal – fiecare deputat să iasă la microfon şi să anunţe public dacă o votează sau nu.

Amintim că la una din cele mai apropiate şedinţe ale Parlamentului va fi înaintat spre aprobare proiectul legii privind „egalitatea de şanse”, care conţine prevederi ce presupun liberalizarea practicilor homosexuale în Republica Moldova.

Potrivit socialiştilor, „cetăţenii trebuie să-i vadă la faţă pe cei care vor să înrădăcineze în Moldova practicile homosexuale”, de aceea, deputaţii urmează să voteze respectiva lege nominal şi să nu se ascundă după votul colectiv. În asemenea caz, există speranţa ca unii deputaţi să respecte spiritul creştin şi voia poporului şi să voteze împotriva acestei legi păgâne, în ciuda dictatului impus de conducerea partidului din care fac parte.

Anterior, socialiştii în repetate rînduri s-au exprimat împotriva unei asemenea legi, care vine în dezacord cu moralitatea creştină şi cu tradiţiile familiale ale moldovenilor.